Nicolae Ciucă, premierul interimar al României, a declarat că vom avea parte de restricții și în perioada sărbătorilor de iarnă, adică starea de alertă de pe teritoriul țării noastre va fi prelungit pentru încă 30 de zile.
Premierul interimar al României, Nicolae Ciucă, a anunțat astăzi că starea de alertă va fi prelungită. Guvernul intermar pe care îl are în subordine pe o perioadă limitată nu va putea impune noi restricții, diferite de cele de care am avut parte până acum, de la instaurarea primei stări de alertă.
Stare de alertă și pe perioada sărbătorilor de iarnă
Va avea loc o ședință a Consiliului Național pentru Situții de Urgență, unde se va stabilii ce restricții se vor menține, ce noi regli se vor impune, dar și cum se vor desfășura în acest an sărbătorile de iarnă, după cum a afirmat Nicolae Ciucă, Ministrul Apărarii, devenit premier interimar.
„În această după-amiază va avea loc ședința CNSU, care va determina deciziile de la nivel guvernamental. Guvernul intermar pe care îl conduc în acest moment nu poate să ia decizii care să modifice foarte mult prevederile stării de alertă în care ne găsim. Ca atare, în viitoarea ședință de guvern vom adopta o hotărâre în care prelungim starea de alertă cu măsurile și indicatorii prevăzuți în cea precedentă”, a spus prim ministrul interimar, Nicolae Ciucă.
Astăzi, la ora 17:00, va avea loc ședința Consiliului Național pentru Situații de Urgență, în regim online.
Restricții pentru slujbele de Crăciun
Au fost deja decise reguli care vor trebui să fie respectate de credincioși, în timpul slujbelor din noaptea sfântă, pe lângă restricțiile ce urmează să fie impuse în timpul stării de urgență.
Masca de protecție va fi obligatorie, atât în interiorul, cât și în exteriorul lăcașului de cult, pentru toate prsoanele care vor să participe la slujbele de Crăciun. Excepție de la regulă o fac doar preoții care vor oficia slujba.
Obligatoriu este și păstrarea distanței sociale de minim doi metri între persoane, în interiorul bisericii, iar 1,5 metrii în afara acestora. Pentru igienizarea participanților la slujbe, vor fi montate dispensere cu dezinfectant pe bază de alcool, fiind obligatorie și această acțiune, potrivit Spynews.