Actual

Negocieri la Cotroceni. Partidele invitate de președintele Iohannis pentru consultări

Negocieri la Cotroceni. Partidele invitate de președintele Iohannis pentru consultări

După două zile de negocieri eșuate între PNL, USR, PLUS și UDMR, luni, 14 decembrie, președintele Klaus Iohannis a chemat la Palatul Cotroceni pentru consultări pe reprezentanții tuturor partidelor politice parlamentare.

La finalul acestor consultări, președintele va anunța numele noului premier. Apoi, acesta va avea timp de 10 zile să-și prezinte prezenta în plenul Camerelor reunite echipa şi programul de guvernare.

Primul partid invitat la Cotroceni este PSD, la ora 11:00, urmat de PNL, USR PLUS, Alianţa pentru Unirea Românilor, UDMR şi Grupul minoritţăilor naţionale.

Discuţiile se anunţă tensionate, în condiţiile în care fiecare partid va merge cu propria agendă, inclusiv cele trei – PNL, USR PLUS, UDMR – de la care era aşeptată formarea unei majorităţi parlamentare, dar ale căror negocieri au eşuat duminică.

Delegația PSD

Delegaţia PSD formată din Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu şi Vasile Dîncu se întâlneşte cu Klaus Iohannis la ora 11:00. Conform liderului partidului, Marcel Ciolacu, PSD susţine varianta unui guvern minoritar PSD sau varianta unui guvern de uniune naţională în jurul partidului. În ceea ce priveşte premierul, PSD îl propune pe Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. PSD a precizat că nu are nici disponibilitate de a negocia cu PNL.

„Nu avem altă variantă în Parlament şi nu vom vota altă variantă decât prim ministru Alexandru Rafila. (…) Sunt ferm convins că vor fi destui în Parlament care vor vota acest Guvern”, a afirmat Ciolacu duminică seară, reamintind şi că PSD nu are „nici disponibilitate de a negocia cu PNL”.

Menționăm că Vasile Dîncu avut joi o întâlnire cu unul dintre co-preşedinţii AUR, George Simion,

„Nu am vorbit despre niciun fel de alianţă politică. Nici măcar nu ne-ar ajuta dacă facem acest lucru, nici procentele nu ne ajung ca să facem o majoritate şi nici nu cred că suntem compatibili în acest moment. AUR este un partid contra sistem, noi facem parte încă din mainstream-ul politic şi atunci cu siguranţă nu avem prea multe ce să colaborăm”, susţine Dîncu.

Delegația PNL

– La ora 12:00, reprezentaţii Partidului Naţional Liberal – Ludovic Orban, Florin Cîţu, vicepremierul Raluca Turcan, Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu şi Robert Sighiartău – discută cu preşedintele, după două zile de negocieri eşuate cu potenţialii parteneri de alianţă, USR PLUS şi UDMR.

Cei mai mulţi dintre liberalii care reprezintă partidul la consultările cu preşedintele au făcut parte din echipele de negociere cu USR-PLUS şi UDMR.

Potrivit comunicatului de sâmbătă, în ceea ce priveşte programul de guvernare, „a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor tei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole”.

„Totodată, s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii. Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România”, se mai arată în comunicat.

Delegația USR-PLUS

– Alianţa USR-PLUS este invitată la Cotroceni la ora 13:00, fiind formată din Dan Barna, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Cătălin Drulă şi Cosette Chichirău.

USR PLUS vrea postul de premier pentru Dacian Cioloş, iar dacă totuşi postul va reveni PNL, atunci revendică şefia Camerei Deputaţilor pentru Dan Barna.

Nemuţumirea USR PLUS faţă de atitutidnea PNL la negocieri a fost exprimată duminică în termeni duri de către deputatul USR Tudor Pop.

„Facem guvern împreună cu PNL, nu în jurul PNL, că PNL nu e pom de Crăciun şi nici noi nu suntem pe post de globuri. Noi am primit mandat de la oameni pentru a guverna într-o majoritate de centru dreapta reformatoare, nu pentru a face figuraţie pe lângă Ludovic Orban”, a scris Tudor Pop pe Facebook, duminică seară.

„Din păcate, PNL a venit la discuţii şi a zis aşa: noi avem deja premierul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, hai să înceapă negocierea! Cu o astfel de atitudine la adresa celor care ar trebui să-ţi fie parteneri nu îţi găseşti aliaţi pentru o majoritate”, a adăugat el.

Delegația AUR

– Delegaţia Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) se întâlneşte cu preşedintele Klaus Iohannis la ora 14:00.

AUR nu exclude colaborarea cu alte partide parlamentare, dar spune că nu va vota niciunul dintre premierii ale căror nume au fost anunţate. Despre Florin Cîţu afirmă că este o glumă, nominalizarea sa pentru Palatul Victoria fiind „o cacealma pe care preşedintele Klaus Iohannis o foloseşte”.

Lui Alexandru Rafila, susţinut de PSD pentru postul de premier, îi reproşează faptul că s-a aflat la originea restricţiilor impuse în contextul pandemiei, în special a celor vizând participarea la slujbele religioase şi la pelerinaje.

AUR îl susţine pentru postul de premier pe Călin Georgescu.

Din delegaţia AUR vor face parte co-preşedinţii George Simion şi Claudiu Târziu, precum şi Ringo Dămureanu, Dan Tanasă şi Diana Şoşoacă, aceasta din urmă anunţând că, dacă i se va propune să facă test COVID înaintea întâlnirii cu preşedintele, va refuza.

Delegația UDMR

– Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) se întâlneşte cu preşedintele de la ora 15:00. După negocierile eşuate de duminică, UDMR a transmis că discuţiile s-au blocat la numele premierului.

„PNL şi USR PLUS îşi vor propune mâine propriii candidaţi la funcţia de prim-ministru, în discuţiile cu şeful statului”, a anunţat Hegedüs Csilla, purtător de cuvânt al UDMR, afirmând că UDMR îşi stabileşte luni dimineaţă poziţia în legătură cu acest subiect.

Delegația minorităților naționale

– De la ora 16:00, preşedintele Iohannis primeşte delegaţia minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament, formată din Varujan Pambuccian, Dragoş Zisopol, Silviu Vexler, Ovidiu Ganţ.

Conform articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.