Lifestyle

Naționala României , recital de goluri pe ”Ilie Oană”. Noile schimbări aduse de Mirel Rădoi

Naționala României , recital de goluri pe ”Ilie Oană”. Noile schimbări aduse de Mirel Rădoi

Naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Belarus cu scorul de 5-3 (4-0), miercuri seara, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, în cadrul unui meci amical. Acest meci a reprezentat o nouă modalitate pentru Mirel Rădoi de a face unele schimbări în cadrul lotului, înaintea meciului de duminică cu Norvegia.

Victorie mult așteptată de tricolorii români după trei eșecuri consecutive în cadrul unor meciuri oficiale, victorie ce a cunoscut două reprize total diferite în ceea ce privește tactica de joc. Prima repriză a reprezentat un recital de goluri, echipa jucând prin intermediul unui sistem 3-4-3, și reușind să marcheze de patru ori în urma unor faze fixe. Repriza a doua a echilibrat jocul datorită schimbărilor făcute, tricolorii reușind să marcheze pentru scorul de 5-0, ca ulterior, din cauza unor mari erori în apărare, scorul să se schimbe în 5-3.

Meci de moral sau motiv de îngrijorare?

Chiar dacă România a obţinut un succes de moral, motivele de îngrijorare rămân pentru staff-ul tehnic având în vedere cele trei goluri primite pe teren propriu în faţa unei echipe modeste:

„Sistemul cu 3 fundaşi poate fi o strategie pe termen mai lung. Am încercat să vedem ce înseamnă un nou sistem pentru meciul cu Norvegia. Mai ales după ce în partida tur am pierdut cu 4-0. Am încercat oarecum să antrenăm. Mi-ar fi plăcut ca meciul Norvegia – Israel să se dispute să avem şi noi idee despre ce pregăteşte adversarul. Din păcate unii joacă obligaţi de UEFA şi FIFA, iar alţii pot să anuleze amicalele când vor”, a adăugat Rădoi.

Adevăratul test îl va reprezenta pentru prima reprezentativă meciul împotriva Norvegiei, de pe 15 noiembrie, de la ora 21:45 (Arena Naţională, Bucureşti), şi a Irlandei de Nord, la 18 noiembrie, de la ora 21:45 (Windsor Park, Belfast), ambele în Liga Naţiunilor, dar importante şi pentru clasamentul FIFA.

Meciurile din Liga Națiunilor vor determina urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru CM 2022.

Pentru tricolori au marcat Bogdan Mitrea (11), Răzvan Marin (19 – penalty), Ionuţ Nedelcearu (31, 55) şi George Puşcaş (44), în timp ce golurile oaspeţilor au fost reuşite de Iuri Kendiş (63), Ivan Bahar (81) şi Vladislav Klimovici (90+2).