Năstase, despre trauma din închisoare. Închisoarea este un alt tip de societate. Este un spațiu unde se petrec cele mai banale aspecte ale vieții cotidiene care până la finalul pedepsei capătă semnificații halucinante. Pentru cei care greșesc, închisoarea devine un teren privilegiat. Mulți dintre cei care au săvârșit pedeapsa nu mai vor să își amintească acele momente, iar alții au curaj și povestesc frânturi. Printre aceștia din urmă se numără și Adrian Năstase.
Adrian Năstase, fost premier al României, unul dintre cei mai influenți politicieni ai țării, în ultimii 30 de ani, este invitatul de astăzi la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată, de la ora 22:30, la Kanal D!
Celebrul om politic este pregătit să răspundă maratonului de întrebări la care va fi supus de către jurnalista Denise Rifai, în această seară, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D. Fostul premier al României, figură controversată a scenei publice românești, Adrian Năstase a avut, de-a lungul anilor, momente de succes pe scena politică, dar și de declin si agonie, unele dintre acestea din urmă petrecute în perioada în care a fost condamnat și încarcerat.
Cele mai delicate întrebări primite în cadrul emisiunii
„(…) Momentul în care se închid seara ușile de la celulă, ușile acelea din metal care zăngăne pe toată linia de celulă … Este un sentiment cumplit! (…) Pe de altă parte, nu-mi aduc aminte ca pe toată perioada cât am fost la Rahova sau la Jilava, cineva să-mi fi spus altfel decât Domnule Prim-Ministru”, acesta este o parte din răspunsul oferit de către Adrian Năstase la o întrebare care l-a emoționat profund și l-a provocat să vorbească despre cea mai grea perioada a vieții sale.
Câteva dintre întrebările adresate de realizatoarea emisiunii au sunat astfel: „Ați vrut cu adevărat să vă sinucideți?”, „V-ați ascuns averea în spatele mătușilor?”, „V-a supărat porecla de Bombonel?”, „De ce nu vă este simpatic Traian Băsescu?”, „Ați vândut România pe bucăți?”, „Vă face plăcere să ucideți animale?”, „Veți candida la Președinție în 2024?”.