NASA Space Apps Challenge deschide înscrierile celei de-a zecea ediții a hackathonului care se va desfășura simultan, online, în perioada 2-3 octombrie, în patru orașe din România și în alte sute de locuri din întreaga lume. Tema evenimentului din acest an este “Puterea lui zece”, prin care NASA aniversează cele zece ediții desfășurate până acum, dedicate inovației, colaborării și comunității.
București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, 19 august, 2021: NASA Space Apps Challenge reunește în parteneriat 10 agenții spațiale
Pentru a marca a zecea ediție a celui mai mare hackathon din lume și a implica un număr și mai mare de comunități, anul acesta NASA Space Apps Challenge reunește în parteneriat zece agenții spațiale: ESA (Agenția Spațială Europeană), Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială, Agenția Spațială Canadiană, Agenția Spațială Australiană, Agenția Spațială Braziliană, Comisia Națională pentru Activități Spațiale din Argentina, Agenția Spațială Paraguayană, Agenția Spațială Națională din Africa de Sud și Agenția Spațială Națională din Bahrain se vor alătura agenției NASA.
Tema NASA International Space Apps Challenge 2021 este „Puterea lui zece”
Tema evenimentului din acest an este “Puterea lui zece”. Anul acesta, Space Apps va adăuga patru noi categorii tematice, ridicând la zece numărul premiilor globale. Categoriile de premii vor fi anunțate în săptămânile următoare. Entuziaștii sunt invitați să se inspire și din filmele de pe Youtube ale NASA Space Apps Challenge.
La NASA International Space Apps Challenge sunt invitați să participe oameni de știință, antreprenori, designeri, ingineri, pasionați de tehnologie, povestitori, producători, constructori etc. din întreaga lume. Timp de 48 de ore, aceștia vor accesa datele deschise ale NASA și vor lucra împreună pentru a găsi soluții ingenioase pentru probleme reale, de pe Pământ și din spațiu, pe care NASA le propune spre soluționare în această ediție a hackathonului. Proiectele depuse vor fi evaluate de experții agenției spațiale și vor fi selectați câștigătorii pentru cele zece premii globale.
În România, hackathonul se va desfășura online în orașele București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași
În România, cel mai mare hackathon din lume este organizat de ROTSA, DiFine PR și ClujHub și se va desfășura online în patru orașe. Doritorii pot completa aplicația de înscriere disponibilă pe paginile dedicate orașelor București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. Paginile dedicate pot fi identificate aici. Înscrierile se pot face aici. Mai multe detalii despre evenimentul din acest an sunt disponibile aici sau pe Facebook aici.
„NASA International Space Apps Challenge multiplică inteligența creatoare a zeci de mii de oameni din întreaga lume care gândesc împreună și construiesc o lume mai bună. Diversitatea și complexitatea challenge-urilor pe care NASA le propune în fiecare an sunt extrem de stimulative și mobilizatoare. Inovația și împărtășirea de idei m-au entuziasmat întotdeauna și mereu am căutat să mă aflu în mijlocul acțiunii. Mă bucur să pun umărul la participarea României la cel mai mare hackathon din lume, unic prin colaborarea pe care o prilejuiește și prin câte minți și comunități aduce împreună. Contribuim astfel la formarea noii generații de talente și de specialiști, care învață să-și unească toate resursele, pentru că problemele globale pot fi rezolvate numai global”, a declarat Tudor Pasc, Manager de proiect NASA Space Apps Challenge București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași & Managing Partner ClujHub.
În 2020, la nivel internațional, Space Apps s-a bucurat de aproximativ 26.000 de participanți, care au produs 2.303 de proiecte. Lista completă a finaliștilor hackathonului din 2020 poate fi accesată aici.
În 2020, în România hackathonul a fost organizat în București și Cluj. Pentru etapa de jurizare internațională a competiției s-au calificat două echipe din fiecare oraș. Din București s-au calificat Fire Fighters (cu o soluție pentru detectarea automată a pericolelor naturale) și Carbon FUN (cu o aplicație care monitorizează amprenta de carbon pe baza transportului și a consumului de energie). Din Cluj Napoca s-au calificat IOT4NATURE (cu o soluție care detectează prezența fumului și a flăcărilor generate de incendii și trimite informații în cloud pentru alertarea autorităților și a cetățenilor din zonele afectate) și PAN (care creează predicții automate privind migrația animalelor pentru a semnala orice schimbări ecosistemul respectiv). Au fost acordate și două premii locale echipelor Tandem, respectiv Penteract 3.0, pentru soluții în combaterea incendiilor de vegetație.