Actual Economic

Mugur Isărescu vrea să preia de la ANPC atribuţiile privind supravegherea comportamentului băncilor faţă de consumatori

Mugur Isărescu vrea să preia de la ANPC atribuţiile privind supravegherea comportamentului băncilor faţă de consumatori

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu face o mişcare destul de interesantă în această perioadă greu încercată pentru românii care au credite la bănci. Isărescu cere oficial ca protecția consumatorilor de servicii financiare să treacă la BNR, aşa cum era înainte de 2008.

Mugur Isărescu vrea să preia de la ANPC atribuţiile privind supravegherea comportamentului băncilor faţă de consumatori

„Prin acest demers se urmăreşte preluarea de către banca centrală a atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în ceea ce priveşte produsele şi serviciile financiar-bancare furnizate de entităţile aflate în aria de competenţă a Băncii Naţionale a României, potrivit cadrului legal în vigoare, fără a modifica pe fond conţinutul sau modul de exercitare a acestor competenţe. Propunerile legislative, astfel formulate, urmează să fie comunicate iniţiatorului legislativ, în vederea promovării proiectului de act normativ pentru a fi supus dezbaterii parlamentare”, se arată într-o scrisoare a guvernatorului Mugur Isărescu.

Menţiunea din scrisoarea guvernatorului Mugur Isărescu este prima manifestare concretă a interesului BNR pentru înlocuirea ANPC în supravegherea comportamentului băncilor faţă de consumatori. Cum banca centrală nu are drept de iniţiativă legislativă, proiectul la care face referire guvernatorul ar trebui să fie preluat de Guvern sau de un parlamentar, precizează Profit.ro.

Guvernatorul BNR a transmis Parlamentului, într-o scrisoare cu aviz negativ pentru un proiect de lege, că la nivelul Băncii Naţionale a României au fost elaborate propuneri legislative prin care competenţele de protecţie a consumatorilor de servicii financiar-bancare să fie preluate de banca centrală de la ANPC. Este prima menţiune într-un document oficial a intenţiei BNR de a redeveni Autoritate de protecţie a consumatorilor, cum a fost înainte de 2008.

Banca Naţională a României transmite Senatului că la nivelul BNR au fost elaborate propuneri de ordin legislativ în vederea stabilirii unui cadru legal prin care să fie alocate Băncii Naţionale a României competenţe de protecţie a consumatorilor de produse şi servicii financiar-bancare.