Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a sugerat că este posibil să se impună măsuri de restricționare a creșterii salariale în România. El a subliniat importanța respectării cadrului legal al responsabilității fiscale.
„La un grad de îndatorare de peste 50%, înseamnă îngheţări de salarii. Datoria publică a României este peste 50%. Unde e lege nu e tocmeală. Guvernul nu va avea o treabă uşoară”.”, a transmis, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În ianuarie 2024, datoria publică a României a atins nivelul de 802 miliarde de lei. Cifrele au fost publicate de Ministerul Finanțelor luna trecută.
În aceeași lună, Guvernul a majorat datoria guvernamentală cu 18 miliarde de lei, ceea ce a dus la depășirea pragului de 50% din PIB. De asemenea, este prima oară când datoria statului român a depășit 800 miliarde de lei, conform informațiilor prezentate de Antena3 și CNN.