Rusia anunța, ieri dimineață, că a transmis Kievului un document la care așteaptă un răspuns, cu propuneri de pace. Seara totul era căzut și ambele părți invocau motive.
Motivele invocate de Rusia și Ucraina din cauza cărora negocierea de pace a eșuat din nou
Rusia anunța, ieri dimineață, că a transmis Kievului un document la care așteaptă un răspuns, cu propuneri de pace. Seara totul era căzut și ambele părți invocau motive.
Inițial, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că ritmul negocierilor lasă de dorit și că mingea se află în terenul Kievului după primirea propunerlor de pace. Acesta a reamintit recentele declarații ale președintelui Vladimir Putin potrivit căruia partea ucraineană se îndepărtează în permanență de la pozițiile deja convenite. Peskov și-a exprimat și punctul lui de vedere potrivit căruia că Ucraina nu manifestă dorința de a intensifica procesul de negocieri.
Negociatorul ucrainean Mihailo Podoleak a confirmat primirea documentului trimis de partea rusă și a anunțat că liderii de la Kiev îl analizează.
Rușii spun de ce vor un răspuns scris de la adversari
Ceva mai târziu presa a aflat că așa-zisul tratat de pace fusese trimis ucranienilor vinerea trecută. Pe la orele prânzului, miercuri, 20 aprilie, cea care a dat informația este purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Ea a declarat că, deşi documentul a fost transmis părţii ucrainene vineri, Moscova nu a primit încă nici un răspuns. De asemenea, a subliniat că Rusia cere Kievului să îşi formuleze poziția în scris pe hârtie, deoarece nu mai are nicio încredere în negociatorii ucraineni, nici în înțelegerile verbale, având în vedere că Ucraina în repetate rânduri şi adesea aproape imediat s-a îndepărtat de la înțelegerile intermediare, dezavuându-și inclusiv propriile declarații, a transmis corespondentul Radio România Actualități la Moscova.
Condițiile puse de Rusia pentru încetarea războiului
Maria Zaharova a mai spus că Moscova și Kievul continuă negocierile privind „reglementarea situaţiei din Ucraina, asigurarea statutului ei neutru, în afara blocurilor și nenuclear, pe agendă fiind de asemenea problemele demilitarizării, denazificării, restabilirii statutului oficial al limbii ruse, ca și al recunoașterii realităților teritoriale, inclusiv a apartenenței Crimeii la Rusia și a independenței Doneţkului și Luganskului„, a transmis aceeași sursă.
Miercuri seara, știrea negativă a venit pe canalele de presă. Rusia a acuzat din nou Ucraina că dă înapoi de la angajamentele pe care le-a luat în timpul discuțiilor de pace și a spus că acest lucru are consecințe negative asupra negocierilor.
Ucraina acuză Rusia că nu permite evacuarea civililor
Totodată, partea ucraniană invocă de ce s-a ajuns în impasul negocierilor. Coridorul pentru evacuarea civililor din portul asediat Mariupol din sud-estul Ucrainei nu a funcţionat miercuri, a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, care a acuzat partea rusă că a încălcat acordul de încetare a focului şi a blocat accesul autobuzelor, a transmis AFP.
„Din păcate, coridorul umanitar de la Mariupol nu a funcţionat aşa cum era planificat astăzi”, a declarat miercuri seara oficialul ucrainean, după ce în cursul dimineţii a anunţat un acord „preliminar” cu Rusia pentru crearea coridorului, primul de acest tip de sâmbătă.