Încet, încet nepăsarea transformă parcă într-un miraj obiectivul României (probabil cel mai mare din domeniul patrimoniului) de a plasa în patrimoniul mondial monumentul transnațional Limesul (Frontiera) Imperiului Roman, componentele danubian (monumente din zona Dunării) și dacic (obiective aflate în interiorul României), prin implementarea „Programului Național Limes”, constituit în acest sens.
„Comisia ar trebui să reducă numărul de situri propuse”
De ce se întâmplă asta? Pentru că eforturile iluștrilor oameni de cultură din Comisia Națională Limes (condusă de managerul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, din Cluj-Napoca), înființată în cadrul programului aferent, pentru a coordona activitățile de clasare, sunt invizibile sau lipsesc pur și simplu. Activitatea Comisiei, așa cum ar spune Nenea Iancu,… „este admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”.
Spre exemplu, deși Comisia ar trebui să reducă numărul de situri propuse (cca. 300 în cazul Limesului dacic) astfel încât să rămână doar unele autentice și valorificabile, lista este la fel de lungă și în prezent, după un an de la transmiterea ei către UNESCO.
Cauzele concrete le știu cei din Comisie, însă tot mai multe voci susțin faptul că președintele acesteia ar fi netransparent și discreționar în legătură cu acțiunile/deciziile adoptate și că este interesat mai degrabă să cheltuiască banii din Program, decât să pregătească cu seriozitate un dosar viabil de clasare.
În definitiv, finanțarea din bugetul Programului a activităților de cercetare științifică realizate, deși acestea nu sunt necesare în contextul clasării, aduc beneficii financiare celor implicați, părtași fiind doar apropiații cercului managerial, așa că motivele amânării finalizării Programului capătă sens.
De altfel, UNESCO, prietenul „istoriei”, a prelungit termenul de finalizare a dosarului de clasare până în 2022, dar este tot mai clar că va fi nevoie de o nouă prelungire.
Amânarea adoptării de decizii care să favorizeze clasarea, dincolo de prejudiciile de imagine față de partenerii europeni și UNESCO, întârzie obținerea beneficiilor culturale și economice pe care le-ar duce înscrierea în patrimoniul Mondial a unor obiective de pe teritoriul țării noastre.
Și mai grav este că, în acest timp, în unele dintre cele mai relevante situri arheologice sau castre romane (Porolissum – Sălaj) apar construcții neautorizate (drumuri și scăldători din beton pentru oi!) sub blânda supraveghere a autorităților locale și a celor de patrimoniu.
Situație asemănătoare și în județul Sălaj
În același loc, Consiliul Județean Sălaj intenționează să construiască un centru multifuncțional, inițiativă admirabilă, de altfel, doar că în documentația întocmită limitele sitului au fost preluate din PUG 2009, deși în ultimii 11 ani au fost făcute descoperiri arheologice în afara acestora. Cauza? Comisia Limes, care trebuie să se asigure că limitele zonelor de protecție din documentațiile urbanistice coincid cu cele din documentația de clasare UNESCO, evită să transmită aceste date către părțile interesate (DJC Sălaj, CJ Sălaj sau Aria Urbană SRL, autoarea documentației).
Văzând astfel de situații, ne întrebăm cum vor colabora aceste autorități pentru a clarifica, spre exemplu, situația juridică a unor terenuri, identificarea proprietarilor, instituirea măsurilor de protecție a siturilor, măsuri utile/necesare chiar și în situația în care nu ar fi vorba despre clasare în patrimoniul mondial, dar cu atât mai mult acum!
Totuși, un sprijin real ar fi realizarea unui ghid de promovare/prezentare a beneficiilor generate de clasarea UNESCO în vederea eficientizării/colaborării cu unitățile administrativ teritoriale (UAT) (măsură obligatorie pentru completarea dosarelor de candidatură), precum și realizarea unor pliante de promovare a avantajelor economico – financiare, cât și de imagine, ce pot rezulta din înscrierea obiectivelor în patrimoniul Mondial.
În Germania se poate…
Probleme nu sunt doar la autoritățile locale sau CN Limes, ci și Ministerul Culturii „ajută” cum poate! Spre exemplu, în fiecare an bugetul PN Limes este alocat prin noiembrie – decembrie, fapt care face dificilă folosirea eficientă a banilor. Totuși, cei care decid modul de cheltuire a bugetului (conducerea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei/MNIT, din Cluj-Napoca, a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, din Sfântu Gheorghe, și a Muzeului Național de Istorie a României, din București) dacă tot se plâng că banii sunt puțini (lucru adevărat, de altfel), ar putea să fie mai parcimonioși (economi, carevasăzică) când vine vorba de cheltuirea lor.
Spre exemplu, țări mai bogate decât a noastră folosesc platforma de hărți Google pentru a evidenția amplasamentele siturilor, soluție suficientă și mult mai ieftină decât cea utilizată la noi, adică fotografii aeriene realizate cu drone sau cu avioane.
În același timp, putem face analogia cu unele obiective din Germania, pe care decidenții de acolo le apreciază și le pun în valoare cu o mândrie deosebită, cum ar fi locul/locurile în care trei legiuni romane, împreună cu trupele lor auxiliare, au fost măcelărite de strămoșii „barbari” ai germanilor, care mai apoi i-au oferit p ofițerii romani drept ofrande zeilor lor. În germană locul a fost botezat „Varusschlacht”, Bătălia lui Varus sau locul Bătăliei din Pădurea Teutoburgică, și este pus în valoare prin mai multe obiective culturale și cu valoare turistică, inclusiv la Bramsche (Osnabruck).
Revenim la „durerile” noastre
Revenind la durerile noastre, trebuie spus că de la cititorii noștri aflăm că, la MNIT, bugetul PN Limes susține tot felul de cheltuieli „năstrușnice”, care nu au nicio legătură cu clasarea în patrimoniul mondial.
Poate printre cititorii noștri se află și auditori ai Curții de Conturi… sau colegii lor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva!!! Aceștia din urmă tocmai verifică detașările arheologilor MNIT Cluj – Napoca pe șantierul de la Micia – Hunedoara, ocazie cu care ar putea verifica și ce echipamente au fost propuse pentru casare, dar mai ales din ce fonduri au fost achiziționate!!!
