În dimineața zilei de Rusalii, mii de oameni au profitat de relaxarea măsurilor și s-au înghesuit la vestita mănăstire Prislop, din Țara Hațegului, după mai bine de un an după ce pelerinajele au fost interzie din cauza pandemiei de coronavirus.
Credincioşii au venit cu miile de Rusalii la mănăstire Prislop
Peste 5.000 de oameni au ajuns la Mănăstirea Prislop în prima parte a zilei de Rusalii. Parcarea de 200 de locuri a devenit neîncăpătoare, încă de la prima oră a dimineții, astfel încât polițiștii și jandarmii au fost nevoiți să intervină și să îi întoarcă din drum pe cei care sperau să găsească un loc în apropierea locașului de cult.
În scurt timp, șirul de mașini parcate pe marginile șoselei s-a întins de la capătul satului Silvaşul de Sus, pe trei kilometri, până la porțile mănăstirii.
„Venim adesea la Mănăstirea Prislop, aproape la fiecare sfârşit de săptămână, pentru că aşa simţim şi suntem atraşi de splendoarea acestui loc. De Rusalii, nu am vrut să lipsim, deşi ştiam că va fi foarte aglomerat. Am lăsat maşina la aproape doi kilometri distanţă de Prislop şi ne-am continuat drumul pe jos. Am ascultat slujba ţinută în aer liber, apoi ne-am îndreptat încet spre locul de veci al părintelui. După vreo jumătate de oră de aşteptare la coadă, am ajuns şi ne-am putut reculege câteva secunde în faţa mormântului său. Atmosfera a fost plăcută şi ne întoarcem acasă cu linişte în suflet”, a povestit Ioana, o femeie din Haţeg, care a venit împreună cu prietenele ei la mănăstire.
Un deceniu de când miturile despre minunile călugărului Arsenie Boca au început să ia amploare
Se împlinește aproape un deceniu de când miturile despre minunile călugărului Arsenie Boca (1910 – 1989) au început să ia amploare în România, făcând ca mormântul său de la Mănăstirea Prislop să devină un loc vizitat de pelerini din toate colţurile ţării.
Iar pelerinii s-au înghesuit nu doar la mormântul lui Arsenie Boca, ci și la grota călugărului Ioan de la Prislop. Aceștia și-au așteptat rândul pentru a putea intra în grota în care călugărul Ioan, canonizat la începutul anilor ´90, a locuit în urmă cu cinci secole. Legenda spune că Ioan a fost ucis de vânători chiar în timp ce îşi săpa fereastra chiliei, fiind confundat, de la distanță, cu un animal sălbatic. „Nu ştim povestea sfântului Ioan de la Prislop, însă am fost curioşi să vedem cum arată chilia în care a trăit. Iniţial, crezusem că aici ar fi stat părintele Arsenie Boca”, spune Lucian, un tânăr venit din Craiova la mănăstire.
Mormane de bani la mormântul Părintelui Arsenie Boca!
Pârâul Silvaş, care trece pe sub stâncile unde se află grota sfântului Ioan de le Prislop şi formează un mic lac în vecinătatea bisericii medievale, a devenit strălucitor după ce pelerinii au aruncat o mulțime de bani acolo.
Chiar și în crăpăturile chiliei călugărului și ale bisericii, oamenii au înfipt monede în timp ce și-au pus dorințe sau s-au rugat. De asemenea, la rădăcina unui copac aflat lângă mormântul lui Arsenie Boca, s-a strâns un munte de bancnote proptite cu bolovani, pentru a nu fi luate de vânt. Chiar și cutiile milei și pentru pomelnice au devenit neîncăpătoare, scrie Adevărul.
Mânăstirea Prislop, istoria locului
Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. Biserica mănăstirii, edificiu din secolul al XVI-lea, a fost declarată monument istoric.
În anul 1564 a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica lui Moise Vodă din Țara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre ale cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale.
În secolul al XVII-lea a viețuit aici sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir.
Episcopul Demetriu Radu s-a ocupat de refacerea mănăstirii în anul 1901. În 29 octombrie 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite, preoții greco-catolici au fost arestați, iar lăcașul ocupat de Biserica Ortodoxă. Pe 25 noiembrie 1948 mitropolitul Nicolae Bălan l-a transferat pe călugărul Arsenie Boca de la Mănăstirea Sâmbăta la Prislop, de unde a fost la rândul său arestat doi ani mai târziu.
Mănăstirea s-a refăcut ca lăcaș mănăstiresc ortodox după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe, scrie Wikipedia, potrivit Antena 3.
Sursă FOTO: România TV