Începând cu 1 iunie intră în vigoare o serie de măsuri ce vor fi adoptate prin Hotărâre de Guvern, după decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Legat de acest context, Monica Pop a comentat beneficiile persoanelor vaccinate aprobate de Guvern.
Românii trebuie să fie prudenți. Doar aşa lucrurile vor merge bine…
Astfel, începând cu 1 iunie va fi permisă organizarea spectacolelor, concertelor și festivalurilor în aer liber, cu participarea a maximum 500 de spectatori și cu respectarea măsurilor de distanțare socială.
De asemenea, o altă măsură importantă care va intra în vigoare din prima zi a lunii viitoare, este reluarea transportului feroviar și rutier international. De asemenea nu va mai fi nevoie de declarație pe propria răspundere la călătoria dintr-o localitate în alta.
Monica Pop: „Vaccinul nu te protejează…”! Masca și distanțarea…
Întrebată cum vede aceste propuneri şi dacă adoptarea acestor măsuri ar putea fi considerată o discriminare pentru persoanele care au trecut prin boală sau care au teste PCR negative, medicul Monica Pop a precizat că este clar o discriminare absolut ordinară din mai multe puncte de vedere, mai ales moral.
Dr. Monica Pop: Orice vaccinat se poate infecta
„Vreau încă o dată să vă reamintesc ce știe toată lumea, orice vaccinat se poate infecta. Acel vaccinat va face o formă ușoară a bolii dar poate infecta pe toți. Deci asta este un lucru elementar și trebuie să se spună, este o mare prostie.
Deci merge la teatru unul care are vaccin și are certificat de vaccinare dar care are boala. Ați văzut că sunt zeci de mii de unii care au făcut boala după ce s-au vaccinat și vreau să vă mai spun un lucru: niciun vaccin din lume nu previne boala. Previne doar starea proastă în timpul bolii.
Unde este precauția aici? Certificatul nu rezolvă nimic, după părerea mea.
Până trece toată perioada asta, după părerea mea, ar trebui să se mențină masca și distanțarea și nu altceva și să se vaccineze toată lumea care vrea. Încă o dată, vaccinul face ca cel care face boala să aibă o formă mai ușoară, dar este o boală contagioasă și se transmite”, a avertizat medicul Monica Pop la Antena 3.
Recent, premierul Ludovic Orban a prezentat măsurile de relaxare ce vor fi adoptate cu începere de la 1 iunie și de care vor beneficia românii.
„Primul punct important pe ordinea de zi este hotărârea de guvern care modifică HG privind instituirea stării de alertă, mai precis vom modifica Anexa 3, pentru a permite relaxarea în mai multe domenii de activitate. Înainte de şedinţa de guvern am avut reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. La reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă am adoptat Hotărârea nr. 26, care este baza proiectului de modificare a HG privind instituirea stării de alertă şi care cuprinde toate măsurile de relaxare care sunt propuse a fi introduse în cadrul Anexei 3 aferentă hotărârii de guvern”, a declarat Ludovic Orban în preambulul şedinţei de guvern.