Vaccinarea împotriva virusului ucigaș reduce riscul de îmbolnăvire și riscul de a dezvolta o formă severă de boală. Mai mult, imunizarea oprește răspândirea pandemiei.
Persoanele vaccinate se pot reinfecta?
Date despre măsura în care o persoană vaccinată mai poate transmite virusul urmează a fi generate, colectate și analizate în perioada următoare de către cercetători. Conform specialiștilor, o persoană vaccinată transmite într-o mai mică măsură agentul patogen, dar această ipoteză trebuie validată și pentru SARS-CoV-2.
În acest context, o abordare interesantă vine de la medicul Monica Pop, invitata specială de la Antena 3, care a expus un punct de vedere extrem de interesant. Medicul a adus în discuție mai multe subiecte interesante, printre care și certificatul de vaccinare al persoanelor care au şansa să se reinfecteze.
„Eu mă bucur că s-a făcut această relaxare, însă continui să spun că, după părerea mea, certificatul de vaccinare nu are nici un fel de importanță.
Vaccinul te face să faci o formă mai ușoară a bolii, dar certificatul de vaccinare nu folosește la nimic pentru că, orice fel de vaccinat poate fi infectat.
Deci, care este câștigul dacă are certificat de vaccinare? Orice vaccinat poate fi infectat și poate infecta și pe ceilalți. Certificatul nu garantează nimănui că cel care a intrat în sala de spectacol nu este infectat”, a spus medicul Monica Pop.
Monica Pop: Masca și distanțarea nu ajung
„Într-o sală de exemplu, dacă intră o persoană care este vaccinată, dar care este bolnavă, poate să fie asimptomatic şi să aibă boala. Ar fi fost mult mai normal, să se facă un test, numai că, oamenii nu au posibilitatea materială, pentru că, în ţara asta, ca în niciuna, testele să plătesc, ceea ce nu e normal. Ar trebui ca orice om asigurat din ţara asta, care plătește asigurări de sănătate, pensionari şi aşa mai departe, ar trebui să aibă dreptul la test gratuit, de câte ori au nevoie de acest test”, a mai spus medicul Monica Pop.
„Masca și distanțarea nu ajunge? Și atunci când a fost voie, au fost spectacole, cu situația aceasta, cu mască și distanțare, s-a întâmplat ceva? S-a îmbolnăvit cineva de la teatru? A descoperit cineva un lucru de genul acesta? Nu! De ce nu ajunge distanțarea și masca, nu pot să înțeleg.
INSP-ul a anunțat că peste 25.000 de vaccinați au făcut boala. Eu spun că nu este necesar certificatul de vaccinare pentru a merge la un spectacol, sau pentru a intra într-o colectivitate, pentru că despre asta este vorba”, a spus prof. dr. Monica Pop, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, pentru sursa citată.