Monica Pop acuză: „Medicii români nu s-au schimbat peste noapte. Ei au fost EROI tot timpul!” Managerul Spitalului de Oftalmologie din Capitală a transmis românilor un mesaj puternic.
Medicul susține că, în aceste zile, s-a dovedit manipularea conform cărora doctorii din România sunt doar niște șpăgari. În opinia sa, un om pe care-l consideri un nimic, nu poate deveni erou peste noapte. Doar dacă judecata ta a fost greșită.
Monica Pop a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj tăios.
„DRAGI ROMÂNI, TREBUIA SA VINĂ Covid CA SĂ VEDEȚI CUM SUNT MEDICII CU ADEVĂRAT?!
MEDICII din țara asta NU s-au schimbat din cauza epidemiei! EI AȘA AU FOST MEREU! EROI adevarați, până la jertfă, tot timpul! Însă, interese obscure au dorit să fim văzuți altfel! Se știe bine!
Cei mai neinformați, slabi și manipulabili, au crezut. Păcatul lor mare! Cei care i-au ponegrit mereu pe medici, au primit o grea lovitură acum! Au fost obligați de realitate să-i transforme din mari blamați în MARII EROI AI NEAMULUI! Pentru că așa sunt, au fost și vor fi întotdeauna!”, a mărturisit Monica Pop.
Pe cine urmează să cadă „anatema”?
Medicul atrage atenția asupra posibilității ca și alte categorii profesionale să fie „anatemizate”.
„Cu medicii, românii s-au lamurit! După epidemie, pe ce breaslă va cădea anatema? Cine va fi la rând ? Trebuie să găsească ei una, pentru ei nu se poate fără rău! Nu e, inventeaza ei ceva, ca să fie!
Sărbători cu bine tuturor! Hristos a Înviat!”, a fost mesajul Monicăi Pop.