Monica Macovei are toate şansele să scape basma curată, pentru că victima nu a depus încă plângere penală nici după o lunp și jumătate de la accident. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a oferit, pentru Antena 3 CNN, un răspuns privind dosarul penal pentru vătămare corporală în cazul gravului accident de circulație pe care l-a provocat Monica Macovei, fost ministru al Justiției.
Monica Macovei, şanse mari să scape de dosarul penal. Victima nu a depus nici până acum plângere penală
Potrivit surselor Antena 3 CNN, în urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că Monica Macovei ar fi intrat pe contrasens, încercând să taie curba, moment în care a lovit grav o motocicletă, pe drumul național care leagă Mangalia de stațiunea 2 Mai.
Monica Macovei ar putea scăpa basma curată, pentru că victima nu a depus încă plângere penală. Nici soţia, nici victima și nici fiul care s-a întors din Spania să-l îngrijească pe tatăl său, cel care a avut de suferit de pe urma acelui accident petrecut pe 8 octombrie, nu au depus plângere.
Potrivit Codului penal, acțiunea penală în cazul vătămării corporale din culpă poate fi pusă în mișcare doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Plângerea, care poate fi formulată și de membri ai familiei victimei, poate fi depusă în termen de 90 de zile. A trecut o lună și jumătate, mai e de așteptat tot pe atât. Până atunci, Monica Macovei are emoții.
Ca să fim preciși, iată ce spune legea! Atenționăm că termenul de 90 de zile de la comiterea accidentului ar putea fi mai lung, fiindcă el decurge de la data la care cel rănit a aflat ce i s-a întmplat și cine e persoana care l-a accidentat.
Alineatul 6 al art. 196 din Codul penal statuează că, în cazul comiterii infracțiunii de vătămare din culpă, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În ceea ce privește plângerea prealabilă, act procesual de manifestare a voinței în sensul de a fi trasă la răspundere penală o anumită persoană, dispozițiile art. 296 alin.(1) din Codul de procedură penală reglementează un termen de 3 luni, care curge din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.
Ce spune legea despre procedură
Polițiștii fac cercetare la locul accidentului, constată săvârșirea faptei și se sesizează din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmărirea penală fiind începută in rem.
În această ipoteză devin incidente prevederile art. 297 alin.(2) din Codul de porcedură penală potrivit cărora: ,,(2) Daca intr-o cauza in care s-au facut acte de urmarire penala se constata ca este necesara plangerea prealabila, organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere. In caz afirmativ, organul de urmarire penala continua cercetarea. In caz contrar, inainteaza procurorului actele incheiate si propunerea de clasare.”
Mulți polițiști așteaptă raportul medico-legal care să indice numărul de zile de îngrijire pe care le necesită victima și apoi o informează pe aceasta despre posibilitatea de a face plângere penală împotriva persoanei acuzate de vătămare din culpă.
În cazul Monica Macovei, să nu uităm că bărbatul accidentat a fost în comă destule zile. Prin această prelungire a datei de când începe să curgă cele 90 de zile, șoferița Macovei va petrece sărbătorile acasă. Probabil că în ianuarie va afla dacă motociclistul va depune sau nu plângere prealabilă. Sau e posibil să se înțeleagă pe despăgubiri, iar plângerea să nu mai fie depusă vreodată.
În cazul nefericit în care victima ar deceda, nu s-ar mai pune problema existenței plângerii prealabile. Acțiunea penală se poate pune în mișcare din oficiu în cazul uciderii din culpă.
Fostul ministru a negat că ar fi intrat pe contrasens. „Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă”
Pe 8 octombrie, Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar. Acesta a suferit răni extrem de grave și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București.
„Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă.
Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a transmis Monica Macovei, după accident, într-un mesaj postat pe Facebook.