Republica Moldova, o țară mică, la răscruce de drumuri, între est și vest. Cu un picior în estul pe care îl revendică Rusia și cu altul în Europa, cu dorința ca toți moldovenii să trăiască visul european. Iar rușii au găsit între timp formula ”magică” prin care pot subjuga această țară tampon, cum o mai numesc unii. Despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.
Moldova, la un pas de colaps. Motivul: prețul exorbitant pe care ar urma să-l plătească pentru gazul rusesc
Încă o dată, Compania rusească Gazprom a anunțat că ar urma să majoreze prețul gazului pentru Republica Moldova cu aproape 60%. Din ianuarie, pentru Republica Moldova, gazul rusesc va costa aproximativ 1230 de dolari pentru mia de metri cubi, comparativ cu 742 de dolari, cât a fost în decembrie și 815 de dolari, în luna noiembrie a anului 2022.
Anunțul a fost făcut de directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, care a menționat ulterior că toate calculele finale urmează a fi prezentate în jurul datei de 10 ianuarie 2023.
Moldova are o veșnică problemă: datoria istorică și prezentă a populației din autointitulata Republică Moldovenească Nistreană, adică Transnistria. Un teritoriu care se dorește a fi liber, dar pentru care plătește Chișinăul. Și nu este de ieri de azi, ci de când s-a instaurat granița pe Nistru.
În condițiile conflictului înghețat în stânga Nistrului, Tiraspolul nu va achita pentru volume de gaz livrate de compania rusească, așa cum se întâmplă de mai bine de 30 de ani.
Pe teritoriul Moldovei ajunge și o parte din gazul românesc. dar, după cum se vede, cu Transnistria a fost, este și va rămâne o problemă.
Prețul mediu de achiziție în prezent este de 1000 de dolari per mia de metri cubi. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care Gazprom a micșorat livrările pentru Moldova cu 50% din volumele prevăzute inițial în contract.
Vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a Republicii Moldova, Andrei Spînu, responsabil de sectorul energetic în țara vecină, a declarat pentru media (HotNews) că toate calculele vor fi precizate de Moldovagaz, însă acest preț ar corespunde formulei de calcul, stabilită în contract. Precizăm că acest contract, între Gazprom și Moldovagaz, a fost prelungit pentru o perioadă de cinci ani, în toamna anului 2021.
„Până la acest moment, Gazprom nu a expediat oficial SA „Moldovagaz” datele inițiale pentru determinarea prețului al contractului pentru ianuarie 2023”, se arată și în comunicatul “Moldovagaz”.
În timp ce autoritățile ridică din umeri, așteaptă, gândesc și calculează, teoretic, oamenii îngheață de frig în casele lor, la modul practic.