Un bărbat de 65 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din Cluj-Napoca, scrie monitorulcj.ro.
Un bărbat a decedat după ce, se pare, a căzut de la etajul 10 al unui bloc de . Acesta avea 65 de ani și nu a mai putut fi salvat.
„Din primele informații, în jurul orei 13.45, poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la o persoană căzută de la etajul unui imobil din cartierul Mănăștur. În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit identitatea persoanei, respectiv un bărbat de 65 de ani, din Cluj-Napoca”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj
La fața locului au fost luate primele măsuri de salvare, însă, din nefericire, nici o măsură de resuscitare nu a avut efect, astfel că s-a constatat decesul bărbatului.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în cadrul acestuia fiind efectuate activități specifice de cercetare a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.
În urma intervenției reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj au transmis următoarele:
„Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 13.40, iar, la fața locului, echipajele de pompieri și SMURD au găsit un bărbat în stare de incontinență, căzut, se pare, de pe un bloc de locuințe și care prezenta multiple traumatisme. S-a acționat imediat pentru aplicarea manevrelor de resuscitare pentru bărbatul în vârstă de cca 60 de ani, timp de aproximativ o oră, însă fără a-i putea readuce semnalele vitale”.