În calitate de ajq’ij , paznic și ghid spiritual, Willy Barreno Minera veghează asupra cerului în zonele muntoase de vest, înconjurate de vulcani din Guatemala. Aici, stelele și peisajul îl ajută să țină evidența calendarului de 260 de zile, care a guvernat viața comunității sale Maya K’iche’ – un grup indigen de aproximativ 1,6 milioane de oameni – în Quetzaltenango de generații. Iar acest sistem de cronometrare folosit de oameni a reprezentat un mister.
Calendarul mayaș este mult mai vechi decât se credea
Totuși, un nou studiu sugerează că acest calendar antic folosit de culturile Maya și Olmec ar putea data încă din anul 1100 î.Hr., cu secole mai devreme decât estimările anterioare.
În acest context, David Stuart, epigraf la Universitatea din Texas, Austin, care nu a fost implicat în noul studiu, a spus:
- „Știm că este foarte vechi”.
- „Nu aveam nicio dovadă directă pentru asta”.
Faimosul calendarul mayaș care a creat mare vâlvă în urmă cu 10 ani, pe motiv că anunța sfârșitul lumii la data de 21.12.2012, ar fi mult mai vechi decât se estimase inițial. De fapt, acest calendar nu anunța nicio Apocalipsă. La momentul respectiv a fost doar o campanie de marketing a unei producții hollywoodiene (n.r. – 2012), foarte bine gândită de echipa de profil, dar nu la fel de bine gândită de mass-media și publicul larg.
Pe science.org a fost publicată o informație referitoare la vechimea reală a calendarului, iar această informație vine în urma studiilor efectuate de Ivan Sprajc, un cercetător sloven care a analizat în detaliu descoperirile efectuate prin intermediul sistemul laser Lidar. Sprajc, în colaborare cu o echipă de specialiști de la Universitatea din Arizona, a putut identifica un tipar care se repetă în cazul clădirilor și monumentelor identificate cu ajutorul Lidar în jungla guatemaleză.
Specialiștii au remarcat că 90% dintre clădirile cu pricina sunt aliniate pentru a corespunde răsăritului soarelui în anumite date, respectiv în zilele de 11 februarie și 29 octombrie ale calendarului gregorian.
Potrivit cercetătorilor, alinierea nu este una întâmplătoare deoarece între cele două date există exact 260 de zile, atât cât număra calendarul Tzolkin sau calendarul divin (calendarul zilelor), care era folosit concomitent cu un alt calendar numit Haab (care corespunde ciclului solar), care număra 365 de zile, sau calendarul civil.
Calendarul de 260 de zile, sau cholq’ij (ordinea zilelor), a fost găsit doar în regiunea Maya din Mexic și America Centrală. Cronometratorii notau trecerea timpului folosind combinații de 13 numere și 20 de simboluri, întotdeauna în aceeași succesiune.
În afară de cele două calendare se mai folosea și un al treilea, respectiv Marea Numărătoare, care calcula anii.
Cele mai vechi dovezi ale folosirii acestor calendare veneau din perioada de acum 2.300 de ani, însă clădirile nou analizate au o vechime de circa 3.100 de ani, iar Sprajc și colegii săi sunt de părere că poziționarea acestora nu este o coincidență, ci o dovadă clară că ele erau în uz cu mult înainte de presupusa lor origine. Practic, el ar fi fost inventat cu mult înainte de cele mai vechi dovezi scrise ale sale.
Structuri studiate
Cele mai timpurii structuri studiate în noul studiu de cercetători datează din perioada în care grupurile tocmai începeau să treacă de la un stil de viață de vânător-culegător la unul agricol, spune Šprajc. Cultivarea porumbului abia începea să devină mai importantă, iar calendarul de 260 de zile ar fi putut fi, de asemenea, util pentru a indica când anumite resurse ar fi mai abundente, spune el. Šprajc spune că crede că cholq’ij este strâns legat de sincronizarea ciclului de creștere al porumbului, o bază a culturilor mezoamericane antice și moderne, precum și de sarcina umană, care durează aproximativ 260 de zile.
Înainte de noul studiu, cele mai timpurii dovezi ale acestui calendar proveneau dintr-o pictură murală care conține o bucată de scriere hieroglifică găsită în San Bartolo, Guatemala, datată cu 300 î.Hr. Astfel de înregistrări scrise oferă o relatare neregulată a istoriei regiunii, totuși, spune Stuart, deoarece mayașii au folosit frecvent materiale perisabile care s-au pierdut în timp, scrie science.org.
