În nord-vestul Rusiei, pe o peninsulă izolată, oamenii de știință au petrecut zeci de ani forând spre centrul Pământului. S-a constatat că la peste 40.000 de metri, ceva se întâmpla, iar cercetătorii au fost nevoiți să își închidă definitiv experimentul.
Oamenii de știință au fost fascinați de ce se află în adâncuri. Dar, de când primul satelit artificial a fost trimis în spațiu, în anul 1957, oamenii au fost îndrăgostiți să privească în sus pentru a descoperi secretele stelelor. Astfel că, la momentul actual, cu ajutorul agențiilor spațiale globale, știm mai multe despre univers decât oricând.
Mai multe experimente aveau în vedere explorarea scoarței Pământului
Unii oameni cred că cunoștințele noastre despre spațiu sunt acum mai mari decât cele ce există în adâncuri. Și, deși mulți știu despre cursa spațială ce a cuprins Statele Unite și URSS în timpul Războiului Rece, puțini își amintesc de bătălia la fel de fascinantă pentru cucerirea lumii noastre subterane.
De la sfârșitul anilor 1950, echipe de oameni de știință americani și sovietici au început să organizeze experimente elaborate menite să pătrundă în scoarța terestră. Considerată a se întinde până la 50 de kilometri spre centrul planetei, această coajă densă cedează locul mantiei, misteriosul strat interior ce constituie un procent uluitor de 40% din masa Pământului.
Americanii nu au ajuns niciodată la mantie
Statele Unite ale Americii, în anul 1958, a preluat conducerea prin lansarea Proiectului Mohole. Operațiunea din Mexic, din apropiere de Guadalupe, a constat în forarea, de către o echipă de ingineri, a fundului Oceanului Pacific până la o adâncime de 600 metri, scrie thefamilybreeze.com.
Totuși, după opt ani, finanțarea lor a fost tăiată, iar Proiectul Mohole a fost abandonat. Americanii nu au ajuns niciodată la mantie. Apoi, a venit rândul sovieticilor. Pe 24 mai 1970, o echipă de cercetători a început să foreze în adâncul pământului de sub districtul Pechengsky, o regiune slab populată din Peninsula Kola, Rusia. Scopul lor era să pătrundă cât mai mult în scoarța planetei.
Forajul a început pe 24.05.1970, folosind un „Uralmaș-4E” și apoi un „Uralmaș-15000” ca instrumente de foraj. Mai multe gropi au fost săpate pornind de la o groapă principală. Cea mai adâncă, SG-3, a fost terminată în 1989, creând o groapă de 12.261 m adâncime, care este cea mai adâncă groapă săpată vreodată.
Groapa de la Kola, estimată ca având 35 de kilometri grosime, cu roci de circa 2,7 miliarde de ani la capăt, trebuia să ajungă la 15.ooo metri adâncime
În 1989 groapa ar fi trebuit să atingă 13.500 m până la sfârșitul lui 1990 și 15.000 m până în 1993. Dar, din cauza depășirii temperaturii prevăzute la această adâncime și poziționare, 180 °C în loc de 100 °C, forajul la adâncime mai mare a devenit imposibil și a fost oprit total în 1992. Odată cu creșterea în temperatură datorată adâncimii, forajul la 15.000 m ar fi însemnat lucrul la 300 °C, moment în care aparatele ar fi încetat să funcționeze.
De asemenea, se precizează că:
- la 6 km sub suprafață au fost găsite fosile microscopice de plancton
- din anul 2003, cea mai adâncă groapă de foraj este SG-5, la 8.578 m adâncime și 214 mm în diametr
- cea mai lungă groapă săpată este puțul petrolier Maersk BD-04A, de la Al-Shaheen, Qatar, care are 12.290 m lungime, potrivit wikipedia.org.
