Actual

Miron Mitrea dezvăluie puterea politică a pensiilor speciale și ce se va întâmpla, de fapt, cu ele

Miron Mitrea dezvăluie puterea politică a pensiilor speciale și ce se va întâmpla, de fapt, cu ele
Arhivă

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a dezvăluit mecanismul pensiilor speciale în puterea politică și, consideră el, că această problemă va fi una mereu folosită de policienii aflați la putere pentru a câștiga capital electoral.

„Am fost 19 ani în Parlament, a existat mereu problema pensiilor. În 1997, au venit niște colegi mai în vârstă să vină să sprijină legea pensiilor. Mi s-a părut stupid. Există această diferență de viață. Când ești tânăr ești entuziast, ești departe de pensie. Este diferență între parlamentarii de acum 5-6 ani. Acum salariile sunt mai mari.”, spune Miron Mitrea.

Ce pensie are Miron Mirea

„Eu sunt pensionar cu vreo 5.000 de lei, dar am lucrat ceva, vreo 40 de ani. Dacă nu aș avea firmă, aș fi supărat că nu s-ar da această indemnizație parlamentară. Asta a fost politica, era indemnizație nu era salariu. E doar vina parlamentarilor. A fost o lege a pensiilor și a măcelărit-o Băsescu. Când se ajunge la pensii, singurele de care se atinge lumea sunt cele ale parlamentarilor. E o virulență a celor care lucrează în domenii speciale. În România, exista 500.000 de pensii speciale, din care 4.500 sunt la parlamentari.

Mereu problema se va focusa pe pensiile parlamentarilor. Nici nu știu de ce o mai cer foștii aleși. Ideea este că, orice am face, grosul pensiilor speciale va rămâne neatins. Nu se va modifica situația. Nu aud pe nimeni de pensiile de la Bruxelles. Dacă ai fost comisar european, ai pensie de 8.000 de euro toată viața. Nimeni nu îndrăznește să se lege de cheltuielile cu un europarlamentar din Germania sau Luxemburg. În Romania, va fi folosit acest subiect de politicieni. Cine vine la guvern, atacă pensiile parlamentarilor.”

O momeală pentru popor

„O să fie o discuție, sunt niște sume mici, iar problema va fi darea la o parte a pensiilor foștilor parlamentari. Cei care sunt în Paralment or să le dea pensiile, alții or să le ia. Este un fel de tema care se dă populației. Toate temele date poporului sunt mușcate de toata lunea. Dar nu discută nimeni temele majore. Pensiile speciale și indemnizațiile au apărut în momentul în care toți pensionarii au trecut la fondul de pensii. Totuși, nu e în regulă ca unul care a muncit patru ani să aibă pensia cât unul care a muncit toată viața. Pensiile speciale ale militarilor sunt mici, sunt o glumă.

Nivelul de trai influențează atunci când nu ai ce mânca și unde dormi. Țările cu cea mai mare scădere a speranței de viață sunt cele cu cel mai slab sistem sanitar și cea mai mică rată de vaccinare. Sistemul sanitar românesc încă este în colaps. A scăzut natalitatea în păturile sociale din familiile medii, dar a crescut în cele mai sărace, iar asta înseamnă copii prost hrăniți, slab educați. Sistemul sanitar înseamnă și pasivitatea noastră, a tuturor. Nu-ți lași copilul sau părintele să moară, nu aștepți salvarea la nesfârșit.”

Mitrea comentează și concediul de creștere copil

„Nu sunt de acord cu scurtarea perioadei de pensionare la nicio categorie. Peste tot în Europa vârstele de pensionare între femei și bărbați sunt egale. Există țări în care recunosc vechime în munca perioada în care femeile stau acasa pentru creșterea copiilor. Doi ani să stea acasă înseamnă enorm pentru economia României, dar astea sunt decizii. Avem nevoie de femei care să nască, haide să le încurajăm”, a declarat Mirom Mitrea, la Realitatea PLUS.