Mircea Radu, dezvăluiri din showul Masked Singer România. „Costumul de Panda avea 15 kilograme”
Panda a fost primul concurent din finala Masked Singer România, de la Pro Tv, care și-a dezvăluit identitatea. Surpriza a fost una imensă, iar sub costum s-a aflat Mircea Radu. În fiecare săptămână, 12 celebrități ascunse în spatele măștilor au cântat și s-au duelat între ele ca să-și securizeze un loc în etapa următoare a show-ului, dar și pentru a păstra ascunsă identitatea lor.
Mircea Radu a mărturisit pe pagina sa de Facebook că participarea la această emisiune a fost una diferită, dar minunată în același timp.
„Am acceptat propunerea ProTV de a intra în Masked Singer pentru că iubesc muzica și am avut încredere în echipa profesionistă din spatele proiectului.A fost o experiență cu totul nouă – am fost perceput în funcție de ce știu să fac sau nu, fără a avea din start avantajul brandului, al etichetei – ”A, ăsta e Mircea Radu, face asta și asta, știm la ce să ne așteptăm de la el”. De asemenea, la Masked Singer a fost pentru prima dată în viața mea când am fost aplaudat fără să vorbesc.Apoi urma ”Masca jos! Masca jos! Masca jos!, scandarea aia repetată și așteptată de toată lumea, telespectatori, public, jurați; câteodată și de mine atunci când, în costumul ăla, se făcea insuportabil de cald. A fost grozav să fiu acolo, în joc, până la Marea Finală! Vă mulțumesc!”, a transmis vedeta.
„Gândește-te cum e să dansezi grațios, armonios, pe ritm, cu o cască de bicicletă pe cap”
Mircea Radu a povestit și despre efortul fizic deosebit pe care a trebuit să-l facă în timpul filmărilor. Acesta a explicat, de exemplu, că pantalonii, fiind largi, au fost prinși cu multe ace de gămălie la spate, care, dacă s-ar fi deschis, i-ar fi intrat cu siguranță în carne.
„Nu a fost ușor deloc la #maskedsinger. Costumul avea cred 15 kilograme, toată burta aia era din burete presat, pantalonii îmi erau foarte largi și trebuiau prinși cu un sistem special, cu multe ace de gămălie la spate – dacă s-ar fi deschis unul în timpul dansului, mi-ar fi intrat în carne.Peste toate astea ședea capul ursulețului Panda care era o cască de bicicletă pe care se construise întreaga mască. Gândește-te cum e să dansezi grațios, armonios, pe ritm, cu o cască de bicicletă pe cap.Atunci când cântam, microfonul trebuia dus la gură dar nu la gura mea ci a lui Panda, pentru a da senzația că el cântă, care era undeva în zona frunții mele. În plus, căldura… Să fii îmbrăcat așa, să dansezi, să fii pe scenă sub reflectoarele alea care degajă căldură…, n-a fost chiar simplu. Dar a meritat. A fost o experiență foarte bună!”, a mai spus acesta.