Mircea Badea socheaza! In cadrul unei emisiuni recente, prezentatorul TV a declarat că nu crede că noul coronavirus îi poate face lui rău, deşi crede că este deja purtător asimptomatic al virusului. In plus, vedeta Antenei 3 sustine că are “o boală autoimună destul de nasoală”.
Prezentatorul TV a realizat o comparaţie între simptomele COVID-19 şi o viroză pe care a luat-o în urmă cu ceva timp chiar de la fiul său şi care l-a transormat într-un “zombi”. “A fost ceva înspăimântător. Mi-e greu să cred că e la fel”, le-a spus Mircea Badea telespectatorilor ce urmăreau “În gura presei”.
“Nu-mi aduc aminte să-mi mai fi fost atât de rău în viaţa asta”
Mircea Badea socheaza: “Mie, clar, mi-e frică de COVID. Nu de COVID în sine, fiindcă, aşa cred eu, sunt absolut convins că mie nu-mi face absolut nimic. Ba chiar cred că sunt foarte mari şanse să fiu asimptomatic, deşi am o boală autoimună destul de nasoală. Dar chiar şi-aşa, sunt şanse să fiu asimptomatic sau cu simptome uşoare.
Cred că m-am chinuit mult mai rău într-o vară când am luat de la fii-miu care a luat de la grădiniţă o viroză. Nu-mi aduc aminte să-mi mai fi fost atât de rău în viaţa asta. Eram zombi. Nu mai percepeam distanţe, nu mă percepeam pe mine, nu apreciam viteze, distanţe. Eram, pur şi simplu, zombi.
Iar noaptea transpiram de nu ştiu cum de nu am murit de deshidratare, ceva infernal. Mai întâi aveam frisoane, puneam pe mine de toate, transpiram şi nu puteam să le dau jos că mă apuca iar frisoneala. A fost ceva înspăimântător. Mi-e greu să cred că e la fel”, a explicat indragitul prezentator TV, potrivit Capital.