Social

Mircea Badea, concluzie neagră: Scapă cine poate. Bulgaria și România, două țări cimitir

Mircea Badea, concluzie neagră: Scapă cine poate. Bulgaria și România, două țări cimitir

Mircea Badea, concluzie neagră. Prezentatorul TV al Antenei 3 a transmis că, în România, în contextul pandemiei, în acest moment scapă cine poate.

„Să presupunem că s-ar vaccina toată populația România mâine, toată, protecția ar fi peste o lună. Cred că, în acest moment, nu se mai poate face nimic. E mult prea târziu și e mult prea extinsă treaba. Se va ajunge la imunitatea de turmă în cel mai brutal fel obținută. În România, scapă cine poate. Altfel, noi putem să ne dăm deștepți, inteligenți, unde s-a contrazis Fauci, unde a zis nu știu ce doctor… Însă, când tragi linie și te uiți pe harta Europei, sunt două țări cimitir: Bulgaria și România. România și Bulgaria. Astea sunt. Te uiți pe hartă și zici hai să vedem ce avem noi aici. Asta avem!”, a spus Mircea Badea în cadrul emisiunii sale de la Antena 3.

„Și dacă va veni carantina, este mult prea extinsă treaba!”, a avertizat Mircea Badea.

Mircea Badea, concluzie neagră: „Rămâne cum am zis după primele șase luni de pandemie în România: scapă cine poate”, în opinia acestuia.

„Obiectivul meu personal, care până acum mi-a ieșit, este să nu mă infectez. Sunt convins că nu pățesc mare lucru de la virus, dar nu am chef să stau două săptămâni în casă și clar nu am chef să dau altora. (…) În niciun caz nu vreau să dau cuiva! Și, desigur, evident, să-i protejez pe ai mei, pe bunicii copilului, pe copil”, a spus Mircea Badea.

Cazuri coronavirus în România, 17 Octombrie

Bilanț COVID-19 duminică, 17 octombrie! România este într-o situație de criză: Sute de decese și mii de infectări. Grupul de Comunicare Strategică a transmis ultimul bilanț al cazurilor de COVID-19 din România.

Până astăzi, 17 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.457.260 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.685 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.238.832 DE PACIENȚI AU FOST DECLARAȚI VINDECAȚI

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.546 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 217 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 871 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 41.781 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În intervalul 16.10.2021 (10:00) – 17.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 299 decese (146 bărbați și 153 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 299 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 28 la categoria de vârstă 50-59 ani, 80 la categoria de vârstă 60-69 ani, 97 la categoria de vârstă 70-79 ani și 72 la categoria de vârstă peste 80 ani.

276 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 15 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenite în luna septembrie 2021, în județul Bihor. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 298 decese.