Mircea Badea, câștig impresionant la pariuri. În cazul în care președintele ales de americani va fi Donald Trump, Mircea Badea va fi mai bogat cu 8.400 de lei.
Astăzi, Mircea Badea a publicat pariul pe care l-a făcut în lupta pentru alegerile prezidențiale din SUA.
Convins că Donald Trump va ieși președinte pentru a doua oară, prezentatorul TV a pariat suma de 3.000 de lei . Dacă previziunea lui este bună, vedeta TV va încasa aproape triplu, adică 8.400 de lei.
Mircea Badea este un împătimit al pariurilor sportive. De multe ori, sumele pariate sunt mari, dar sigure. În luna septembrie, de exemplu, realizatorul emisiunii „În gura presei” a câștigat peste 30.000 de lei.
„Doresc să fiu scutit de sfaturi, de oameni care mă învaţă, mă povăţuiesc, care îmi deschid ochii, care îmi spun că habar n-am, toate poveştile, clişeele, ş.a.m.d. Sunt miliardari care îmi dau sfaturi, mă învaţă cum să fie bine în viaţă, să nu fie rău. E în regulă, le mulţumesc foarte mult, dar n-aş vrea să mai primesc sfaturi nesolicitate”, a spus Mircea Badea în clipul postat pe pagina sa de Facebook.
Nu te îndemn să faci asta, e treaba mea cum fac, ce fac
„Nu postez pariurile pe care le pun în alte scopuri decât de divertisment. Dacă eşti „enterteined”, îţi arăt lucrurile astea şi ţi se pare bine, şi amuzant şi îl vezi pe unul cum riscă mulţi bani, uneori câştigă, alteori, rareori pierde, e ok. Nu te îndemn să faci asta. E ca la bursă, 90% dintre cei care joacă pierd. Nu te îndemn să faci asta, e treaba mea cum fac, ce fac”, a explicat Mircea Badea.