International

Ministrul ucrainean de Externe despre o posibilă pace cu Rusia : „Există și alte modalități de a negocia indirect”

cetățenii ucraineni sursă foto: usmission.gov
FOTO: usmission.gov

Jurnaliștii publicației italiane Corriere dela Sera i-au luat un interviu ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, printre altele, reporterii l-au întrebat cât de plauzibil este scenariul unor posibile negocieri de pace între țările beligerante ale continentului european, Rusia și Ucraina, în viitorul apropiat.

În primul rând, subliniază Kuleba, nu vor exista negocieri directe între președintele ucrainean și Vladimir Putin, iar în al doilea rând, ucrina nu acceptă niciun fel de trataive până când trupele Moscovei nu se retrag de pe teritoriul ucrainean

„Nu. Putin nu este partener (de negocieri). A comis prea multe crime foarte grave. Există şi alte modalităţi diplomatice de a negocia indirect. Dar este clar pentru noi că nu vom putea niciodată să-i vedem pe Putin şi Zelenski la aceeaşi masă”, a spus Kuleba.

Ucraina va putea negocia cu Rusia după retragerea trupelor sale de pe teritoriul ucrainean, dar nu cu Putin. Acest obiectiv poate fi atins printr-un mix de război şi diplomaţie. Generalii noştri se ocupă de primul element, sarcina lor este de a-i face pe ruşi să se retragă şi să înţeleagă că este mai bine să discutăm decât să luptăm. Eu mă ocup de diplomaţie şi de dialog, ori de câte ori este posibil”, a adăugat ministrul ucrainean, citat de Agerpres.