„Am discutat cu premierul la alcătuirea bugetului în februarie că vom compensa deficitul pe fonduri naționale la prima rectificare; am reluat această discuția de atunci în cadrul mai multor întâlniri”,a scris, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe Facebook.
Se pare că premierul n-a uitat că ministrul l-a jignit. Postarea lui Drulă, pe Facebook, vine ca o reacție la declarația premierului Florin Cîțu, care l-a dat ca exemplu de ministru care nu a cheltuit banii alocați.
„Execuţia bugetară: Componenta fonduri europene: +21,5% faţă de 2020 la 7 luni. Ne menţinem ţinta de a absorbi toate cele 8 miliarde de lei alocate. Componenta fonduri naţionale: peste 90% execuţie – faţă de 70% în 2020 (3 miliarde de lei faţă de 2,45 miliarde de lei). Problema execuţiei: Avem recorduri istorice la Transporturi şi pe fonduri europene, şi pe naţionale. Până la urmă, varianta de rectificare, sub solicitarea Ministerului Transporturilor, vine din teama că nu am cheltui aceşti bani? Sau tocmai, că i-am cheltui? Eu garantez că vom cheltui banii solicitaţi. Şi asta pentru că vreau să facem Transporturile din România mai moderne, mai eficiente şi să le scoatem din starea de subfinanţare. Pentru asta lupt zi de zi”, a scris Cătălin Drulă.
În ceea ce priveşte alocarea bugetară din bugetul de stat pe 2021, Drulă a precizat că pe fonduri europene sunt 8 miliarde de lei, în creştere de la 6,2 miliarde de lei în 2020, o alocare suficientă. Pe fonduri naţionale au fost alocaţi 6,3 miliarde de lei, o scădere de 10% de la 7,1 miliarde de lei în 2020. Ministrul menţionează că este insuficient și că ar trebui mai multe fonduri ca în 2020, în condiţiile în care datoriile făcute în 2020 au fost rostogolite în 2021 și există plăţi one-time din trecut (sentinţe judecătoreşti) şi efectul pandemiei asupra veniturilor în Transporturi a continuat.
„Am discutat cu premierul la alcătuirea bugetului în februarie că vom compensa deficitul pe fonduri naţionale la prima rectificare; am reluat această discuţie de atunci în cadrul mai multor întâlniri”, a scris Cătălin Drulă.
Conform ministrului Transporturilor, companiile din domeniul feroviar şi de metrou au fost preluate cu mari pierderi şi datorii la sfârşitul anului 2020. Spre exemplu., CFR Călători înregistra 490 milioane de lei datorii şi 460 milioane de lei eşalonări ale datoriilor la bugetul de stat şi la bănci comerciale, Metrorex înregistra datorii de 370 milioane de lei la sfârşitul lui 2020.
„Am depus mari eforturi şi de la minister şi cu conducerile companiilor pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor şi am reuşit să echilibrăm situaţia, dar este nevoie de o injecţie de capital în contul datoriilor istorice. Sistemul feroviar a fost subfinanţat şi decapitalizat zeci de ani. În 2020 şi 2021 a primit lovitura suplimentară a pandemiei cu pierderile de venituri aferente. Orice proces de reformă şi restructurare, fără o capitalizare corespunzătoare, rămâne doar o dorinţă. Are nevoie de capitalizare – investiţii în echipamente, linii, trenuri şi modernizare de procese + stingerea datoriilor istorice. Am început acest proces, dar el nu poate funcţiona fără finanţare”, precizează ministrul.
Sumele solicitate la rectificarea bugetară acoperă și creşterea alocărilor pentru întreţinerea infrastructurii rutiere şi feroviare.
„Am făcut record de absorbţie anul acesta şi pe întreţinere. Consecinţa eventualei nealocări: frânarea programului de asfaltări, marcaje, reparaţii ale drumurilor, precum şi a celor de înlocuire la rând (reînnoire) la calea ferată. Plata reducerilor legale la transportul cu trenul şi metrou pentru elevi, pensionari, veterani. Suma alocată la începutul anului de 350 de milioane de de lei este insuficientă. În 2019 s-au plătit 685 milioane de lei, iar în 2020 s-au plătit 450 milioane de lei (an de pandemie cu lockdown). Consecinţa eventualei nealocări: pagubă de sute de milioane în bugetul CFR Călători şi al celorlalţi operatori privaţi, care au acordat conform legii aceste reduceri. Poate duce inclusiv la intrarea în incapacitate de plată. Plata sentinţelor judecătoreşti pentru proiecte de acum 5-10 ani, titluri defintive, executorii („claim-uri”). Consecinţa eventualei nealocări: poprire pe conturile CNAIR, blocarea programelor de întreţinere, blocarea proiectului Lugoj-Deva lot 2 (sector Margina-Holdea/Coşeviţa, tunelurile „urşilor”)”, spune Cătălin Drulă.
De asemenea, ministrul a adăugat că sumele cerute sunt pentru plata ajutoarelor de stat „COVID” cu aprobarea Comisiei Europene pentru pierderile de venituri ale companiilor de transport cauzate de pandemie (astfel de ajutoare a fost acordate în celelalte state membre pentru a compensa pierderile). Consecinţa eventualei nealocări ar fi incapacitate de plată în sistemul feroviar, riscuri la plata salariilor, neplata furnizorilor etc.
„Am încredere că vom găsi o variantă de rectificare prin care să putem continua reforma şi investiţiile în Transporturile din România, obiectiv prioritar în programul de guvernare”, a mai scris Cătălin Drulă.