Simona Bucura Oprescu, noul ministrul al Muncii, a precizat în cursul zilei de astăzi, 24 iulie, că la nivelul ministerului s-a constituit un grup de lucru menit să lucreze pentru finalizarea legiei pensiilor în concordanță cu graficul, termenele limită și jaloanele din PNRR.
„Primul ordin pe care l-am emis în calitate de ministru are ca obiect constituirea unui task force, o echipă la nivelul Ministerului Muncii care nu face altceva decât să lucreze pe calendar, pe deadline-uri, pentru a fi foarte atenți în permanență cu ce avem de făcut pe țintele și jaloanele din PNRR. Ministerul Muncii înseamnă și bani dacă ne facem reformele la timp”, a explicat ministrul Muncii la Digi24.