Social

Ministrul interimar al Sănătăţii: „Valul patru este mai brutal decât celelalte valuri ale pandemiei”

Ministrul interimar al Sănătăţii: „Valul patru este mai  brutal decât celelalte valuri ale pandemiei”

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a făcut noi declarații despre situația actuală a pandemiei de coronavirus. Acesta atrage atenția asupra faptului că e posibil să nu fie suficiente paturile avute la ATI în valul anterior al pandemiei.

Cseke Attila a declarat, marţi, la Antena 3, că atunci când a preluat interimar mandatul de ministru al Sănătăţii erau 630 de paturi la ATI, iar acum sunt peste 1.000.

„Ceea ce trebuie să facem este accea de a asigura ca dinamica creşterii numărului de paturi ATI pe COVID din spitale nu este în urma dinamicii internărilor în spital, ci este în faţă dinamicii internărilor în spital. Până acum acest lucru am reuşit să-l asigurăm, dar categoric este nevoie de un efort susţinut al întregului sistem medical, indiferent de subordonarea spitalelor pentru că în aceste zece zile de mandat interimar pot să vorbesc de la 630 de internaţi şi paturi disponibile am ajuns la peste 1000 la ATI, dar în mod categoric nu este de ajuns.

Trebuie să creştem încontinuu, drept urmare acel plan de rezilienţă care a fost întocmit de-a lungul a mai multor luni, care corespunde cu ceea ce şi-au asumat direcţiile de sănătate publică şi managerii de spitale l-am şi publicat astăzi pentru ca să fie extrem de clar pentru toată lumea fiecare spital unde trebuie să ajungă minim număerul de paturi ATI. Este vorba de 1522 de paturi pe care şi le-au însuşit managerii de spital şi DSP-urile. Şi am cerut astăzi în videoconferinţă foarte clar ca acest lucru să se facă în ritm susţinut”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, potrivit news.ro.

Amintim faptul că până astăzi, 22 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.165.886 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 252 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.