Actual

Ministerul Familiei este unul inutil! Drulă: „Ciolacu cheltuie milioane de lei degeaba”

Sursă foto: cetateanul.net
Sursă foto: cetateanul.net

Cătălin Drulă, președintele partidului Uniunea Salvați România a criticat luni, în cadrul unei postări realizate pe pagina sa de Facebook , alegerea premierului Marcel Ciolacu de a păstra Ministerul Familiei, cate după spusele sale este un Minister „inutil”. 

„Ministerul Familiei este ‘ministerul familiei Firea-Pandele’. A fost gândit ca o fabrică de sinecuri pentru clanul Firea-Pandele, iar acum putea fi desființat. E un minister creat de Marcel Ciolacu pentru candidata lui la Primăria București, un cadou pentru Gabriela Firea care ne costă anual sute de milioane de lei. Bugetul ministerului a fost anul trecut de 620 de milioane lei”, a susținut liderul USR. 

De asemenea, liderul de partid a nai susținut că șeful Executivului a pierdut singura sa șansă de a trece „de la vorbe la fapte” și „să oprească risipa”.  

„Guvernul a plătit sute de milioane de lei din banii noștri de taxe şi impozite pentru a o vedea la televizor pe Gabriela Firea cum ne vorbește de familii, de grija pentru bătrâni și tineri, în timp ce apropiații ei îi maltratau pe cei mai vulnerabili dintre români. Marcel Ciolacu avea șansa să treacă de la vorbe la fapte. Nu a făcut-o. În loc să taie din cheltuielile statului, să oprească risipa, să nu îi mai pedepsească pe români prin creșteri de taxe, el păstrează un minister inutil”, a completat Drulă.