Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a anunțat că inspectorii ANAF vor fi dotați cu arme. Scopul e acela de a face față provocărilor întâmpinate în timpul misiunilor.
Boloș a dezvăluit și alte inovații, precum înființarea unor structuri teritoriale județene, menite să sporească eficiența operațiunilor. În plus, au fost anunțate planuri de extindere a personalului. Astfel, se contribuie la consolidarea capacității de intervenție a ANAF în diverse situații.
„Avem această noutate pentru militarizarea inspectorilor ANAF. Trebuie să spun că noutatea nu este doar asta, legată de militarizare și de această posibilitate pe care o vor avea legală de port armă, inclusiv de protecție in timpul serviciului, ci structurile teritoriale județene, să știe evazioniștii că activitatea economică ilicită va fi cu data aprobării ordonanței de urgență urmărită de aceste servicii teritoriale județene.
Până acum funcționam la nivelul regiunii. Dacă se întâmpla o faptă de evaziune fiscală într-un județ care era parte din regiune trebuiau să meargă inspectorii două, trei ore pe drum, mai stăteau acolo o oră, se termina programul de muncă și mare parte din timpul alocat pentru combaterea activităților economice ilicite era pierdut pe drumuri și din punctul meu de vedere era o ineficiență care făcea ca activitatea economică ilicită să prindă contur și să fie una căreia de-abia îi facem față”, a transmis Marcel Boloș, conform digi24.ro