Actual

Militarii români au detectat și au urmărit traseul rachetelor care au survolat Moldova și au știut de unde au fost lansate

Militarii români au detectat și au urmărit traseul rachetelor care au survolat Moldova și au știut de unde au fost lansate
nordnews.md

În dimineața zilei de luni, 10.10.2022, trei rachete rusești au zburat în spațiul aerian al Republicii Moldova, în contextul atacurilor asupra orașelor ucrainene, a anunțat Ministerul Apărării de la Chișinău. Există informaţia că „cel mai probabil au fost lansate din vestul Peninsulei Crimeea”.

Militarii români au detectat și au urmărit traseul rachetelor care au survolat Moldova și au știut de unde au fost lansate

Structurile specializate Ministerului Apărării au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al țării între orele 8:33-9:02.

Cele trei rachete rusești au fost detectate

Și tot în dimineața zilei de luni, 10.10.2022, radarele Forțelor Aeriene Române au detectat cele trei rachete rusești care au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, în care se mai precizează și faptul că țintele nu au reprezentat niciun pericol pentru teritoriul României.
Timp de o oră, radarele forțelor aeriene au urmărit zborul acelor rachete și astfel au putut stabili că proiectilele care au trecut prin spațiul aerian al Republicii Moldova au fost lansate din vestul Peninsulei Crimeea.

Anunțul Ministerului Apărării

În acest context, în cadrul comunicatului, Ministerul Apărării a anunțat următoarele:

„Structurile Statului Major al Forţelor Aeriene care execută serviciul de luptă permanent pentru supravegherea spațiului aerian al României au detectat luni, 10 octombrie, în intervalul orar 8.05-9.09, trei ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, către spaţiul aerian al Ucrainei (regiunile Odesa şi Viniţa). Țintele aeriene au survolat și spaţiul aerian al Republicii Moldova. Din analiza traiectelor de evoluţie şi a parametrilor de zbor, a rezultat că ţintele aeriene au fost, cel mai probabil, rachete de croazieră lansate de pe platforme navale sau terestre din vestul Peninsulei Crimeea. Țintele aeriene în discuție nu au reprezentat un pericol pentru teritoriul României sau pentru siguranţa traficului aerian al României şi al NATO”.

Ministerul Apărării Naționale condamnă războiul Rusia-Ucraina

De asemenea, în același comunicat se precizează că radarele Forțelor Aeriene Române fac parte din sistemul de comandă şi control naţional al României şi al NATO şi asigură informarea şi avertizarea timpurie a decidenţilor militari şi politici din România şi din Alianţă:

„Conducerea Ministerului Apărării Naționale condamnă în termenii cei mai fermi războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, exprimând sprijinul total pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării vecine. Acțiunile brutale de astăzi, care au vizat zone civile, intens populate, încalcă grav orice normă a dreptului internațional umanitar și, implicit, a Cartei Națiunilor Unite”, citează digi24.ro