Economic

Mii de cereri pentru subvenția pe suprafața agricola la APIA Vrancea

Mii de cereri pentru subvenția pe suprafața agricola la APIA Vrancea. Începând cu 6 aprilie, toate activitățile cu publicul ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vrancea au fost suspendate din cauza restricțiilor provocate de pandemia de coronavirus. Așa că principala activitate din această perioadă, depunerea cererilor pentru acordarea subvențiilor, a fost mutată în zona online. Mulți dintre firmieri însă nu au răspuns apelurilor din partea angajaților instituției.

Cu toate acestea, aproape 10.000 de fermieri au depus cereri pentru subvenția pe suprafața agricolă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vrancea. Reprezentanții instituției fac însă apel către fermieri să răspundă la telefon, pentru a putea finaliza cererile online.

Fermierii trebuie să raspundă la telefon pentu a stabili subvenția pe suprafață

Dorina Ștefan, director executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vrancea: ”Până la data de ieri am primit 9.869 de cereri, cu o suprafaţă de 40.765,59 hectare. Funcţionarul sună fermierul întreabă ce culturi va pune anul acesta pe acele terenuri pe care le-a declarat anul trecut și cu acordul dânsului închidem cererea. Unii dintre ei nu răspund la telefon, ori nu mai au acel număr de telefon, ori nu cunosc numărul și nu răspund. Solicităm totuși dacă văd un apel acolo să sune fermierul la funcționar.”

Termenul de depunere a cererilor a fost prelungit cu o lună, de la 15 mai până pe 15 iunie, însă reprezentanții instituției îi sfătuiesc pe fermieri să nu lase pentru ultimele zile depunerea cererilor.