Lifestyle

Mihai Trăistariu, strigăt de disperare: În viaţa mea nu am trăit ce trăiesc acum!

Mihai Trăistariu, strigăt de disperare: În viaţa mea nu am trăit ce trăiesc acum!

Mihai Trăistariu, strigăt de disperare! Artistul este în prag de depresie și spune că nu vrea să își vândă mașina ca să aibă ce să mănânce.

„Eu mi-am vândut un apartament, chiar nu vreau să îmi vând maşina ca să am ce mânca. S-a ajuns prea departe! În viaţa mea nu am trăit ce trăiesc acum! Recunosc cinstit că sunt în prag de depresie. Am ajuns într-un punct în care nu m-am imaginat vreodată. A trecut aproape un an şi ceva de când s-a declanşat pandemia, iar noi, artiştii, suntem lăsaţi pe ultimul loc. Noi suntem firi mai sensibile şi, dacă Horeca a protestat, noi am rămas aşa uitaţi de lume. Mie îmi este extrem de greu”, a declarat Mihai Trăstariu la Antena Stars, potrivit okmagazine.ro.

Ca și ceilalți artiști din România, Mihai Trăistariu trece printr-o perioadă dificilă. Concertele au fost aproape inexistente anul trecut, iar școala sa de muzică nu a putut să primească elevii la ore. Toate aceste lucruri i-au adus îngrijorare artistului încă de la sfârșitul anului trecut.

Și atunci, eu ce mă fac?

Mihai Trăistariu, strigăt de disperare: „Eu nu am venituri decât din școala de muzică și din concerte. Amândouă sunt blocate și sunt foarte necăjit. Nu din cauza pandemiei că înțeleg că înțeleg că toată lumea are probleme. Dar dacă nu mă lași să fac ceva, tu Statul, atunci oferă-mi ceva la schimb.Nu șomaj tehnic de 1.500 de lei, că eu am cheltuieli de 6.000 de lei pe lună numai cu animalele. Deci la mine nu funcționează. Eu îmi plătesc doar utilitățile cu 15 milioane: telefonul și lumina, cablul, internetul. Mie îmi trebuie sume mai mari. Și atunci, eu ce mă fac? Să-mi vând casa, mașina, ca să trăiesc?”, a declarat anul trecut Mihai Trăistariu.

În plus, pe lângă animalele pe care le are în grijă, Mihai Trăistariu își ajută și familia cu bani. Din fericire pentru vedetă, fratele său, Vasile, a început să se descurce mai bine anul acesta și nu a mai avut nevoie de sprijin financiar.