Mihai Gâdea a ajuns la limita răbdarii. Prezentatorul TV de la Antena 3 anunțat în cadrul emisiunii Sinteza Zilei că este hotărât să intenteze procese tuturor celor care au calomniat postul de televiziune în urma dezvăluirilor făcute în cazul posibilelor fraude de la alegerile locale.
Printre aceștia, este vizat și un membru CNA care a folosit cuvinte inimaginabile la adresa postului TV, a precizat CEO-ul Antena 3.
Mihai Gâdea a ajuns la limita răbdarii. Prezentatorul TV a spus STOP
„Vreau să fac un anunț. Au fost unii, ca la un semn nevăzut, care astăzi s-au apucat să lanseze calomnii, minciuni și o serie întreagă de lucruri care sunt intolerabile în ceea ce privește postul nostru de televiziune. Fac un anunț în această seară ca să fie clar pentru toată lumea.
Trebuie să plătească pentru asta
Vom intenta procese tuturor celor care au făcut acest lucru, inclusiv acelui membru CNA care și-a permis să folosească cuvinte inacceptabile la adresa postului nostru de televiziune. Nu mai merge așa! Cine are impresia că poate să calomnieze, să mintă, să înjure și așa mai departe, trebuie să plătească pentru asta”, a spus Mihai Gâdea, potrivit Antena 3.