Lifestyle

Mihaela Bilic, nutriționist: Ideal este să avem în fiecare zi măcar 15 alimente diferite pe care să le consumăm

Mihaela BIlic

„Un stil de viaţă sănătos înseamnă nu doar alimentaţie, înseamnă că îţi foloseşti corpul, de la emoţii până la mişcare”, spune Mihaela Bilic.

Medicul nutriționist a explicat ce înseamnă un stil de viață sănătos și ce ar trebui să facem pentru a avea o alimentație echilibrată și benefică pentru sănătate.

„Un stil de viaţă sănătos înseamnă nu doar alimentaţie, înseamnă că îţi foloseşti corpul, de la emoţii până la mişcare, aşa cum a fost el construit – suntem animale sociale şi avem nevoie de cei din jur ca să ne echilibrăm şi să ne desăvârşim, deci nu trebuie să trăim izolaţi.

Apoi, trebuie să ne mişcăm şi să ne folosim muşchii, să punem inima să pompeze, pentru că mişcarea nu neapărat slăbeşte, ci ne asigură acest echilibru psihic, şi, nu în ultimul rând, să avem grijă să ne cunoaştem emoţiile şi să avem curajul să le lăsăm să se manifeste şi să trăim prin intermediul lor, pentru că altfel emoţiile inhibate şi nevalidate se revarsă în mâncare.

Mâncarea este doar unul dintre elementele unui stil de viaţă sănătos, iar când vine vorba despre alimentaţie echilibrată şi sănătoasă, aici lucrurile sunt şi mai simple – pare simplu, dar e complicat – trebuie să mâncăm puţin din toate. Ideal este să avem în fiecare zi măcar 15 alimente diferite pe care să le consumăm, dar cantitatea să fie moderată spre mică. Deci paradoxul este că să mâncăm cât mai puţin cantitativ şi mai diversificat este mai sănătos”, a spus Mihaela Bilic.

Bilic: Oamenii trebuie să înveţe să facă diferenţa

Potrivit medicului nutriționist, oamenii ar trebui să-și dea seama când mănâncă pe fond de stres.

„Mai există şi acel mâncat pe fondul stresului. Oamenii trebuie să înveţe să facă diferenţa: foamea este una, iar tot ce înseamnă trăiri şi emoţii sunt lucruri separate. Mâncarea are acest rol incredibil de a ne calma şi a ne înlătura emoţiile negative, însă vine la pachet cu calorii şi kilograme în plus. Cu cât suntem mai în contact cu viaţa noastră interioară, emoţională, şi mai dispuşi să avem grijă de ea, cu atât mâncatul pe bază de stres şi confundatul foamei cu alte stări sufleteşti vor avea loc mai rar. Avem nevoie să ne cunoaştem şi să ştim când ne este foame şi când ne lipsesc alte lucruri” a mai spus Bilic, potrivit Adevărul.