Michael Yeadon, fost președinte al companiei farmaceutice Pfizer a afirmat recent că nu mai este nevoie de un vaccin, pentru că pandemia s-a încheiat înainte de a fi început.
Informația bombă care schimbă totul în contextul situației existente la nivel mondial, vine într-un moment în care compania Pfizer a anunțat că a dezvoltat un vaccin anti-COVID care ca fi introdus curând pe piață.
Omul de știință susține că 30% din populație are deja în organism celulele necesare pentru lupta cu covid-ul, de la gripa comună.
Menționăm că doctorul Michael Yeadon a făcut timp de 30 de ani cercetări în domeniul alergologiei și medicinei respiratorii la câteva dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, retrăgându-se de la Pfizer, cu cea mai înaltă poziție de cercetare din acest domeniu.
Vaccinarea este „apă de ploaie”?
Acesta consideră o absurditate să se vaccineze oameni a căror viață nu este pusă în pericol. La fel, celebrul om de știință consideră că nu se poate face vaccinarea a milioane de oameni cu un vaccin care nu a fost testat așa cum trebuie.
„Nu este absolut nici o nevoie de vaccinuri pentru a pune capăt pandemiei. Nu am auzit niciodată o asemenea absurditate despre vaccinuri. Nu vaccinezi oameni a căror viață nu este în pericol din cauza unei boli. De asemenea, nici nu plănuiești să vaccinezi milioane de persoane perfect sănătoase cu un vaccin care nu a fost testat în mod extins pe subiecți umani”, a declarat Dr. Michael Yeadon.
Vaccinul, făcut în necunoștință de cauză. Greșeli capitale!
Celebrul om de știință a mai spus că SAGE nu are expertiza necesară, iar printre membrii grupului nu se regăsesc „imunologi clinici”.
Astfel, fostul vicepreședinte al Pfizer a subliniat două erori grave pe care grupul le-a făcut, urmarea fiind torturarea populației în ultimele șapte luni.
Prima greșeală majoră a SAGE ar fi că „100% din populație este susceptibilă să ia virusul și că nu există nici un fel de imunitate preexistentă”.
Michael Yeadon afirmă că ideea este „ridicolă deoarece, deși SARS-CoV-2 este nou, coronavirușii nu sunt. Nu există viruși fără strămoși”.
4 coronaviruși circulă liberi
După cum susține omul de știință, „există cel puțin patru coronaviruși endemici care induc gripa comună și care circulă liber în Marea Britanie și aiurea”.
„Una sau mai multe dintre aceste endemii, gripe comune care au produs coronaviruși în trecut, au o imunitate (celule T) durabilă și robustă, nu doar la acești viruși, dar și la virușii cu grad mare de rudenie. SARS-CoV-2 este unul dintre acești viruși strâns înrudiți”, a subliniat Michael Yeadon.
Testele PCR au stricat viața multor oameni
Astfel, ținând cont de cele enumerate mai sus, dr. Micheal Yeadon crede că „a nu lua în considerare o asemenea inter-reacție… demonstrează lipsa de înțelegere necesară pentru a construi un model suficient de fiabil pentru a fi utilizat”.
Testul PCR este puțin fiabil în contextul în care acesta se poate dovedi pozitiv atunci când cineva este infectat cu unul dintre acești coronaviruși ai gripei commune, susține omul de știință.
În baza acestor teste la multă lume le-a fost stricată viața trebuind să se autoizoleze timp de 14 zile, potrivit playtech.ro