Mic-dejun sățios și super gustos! Cum se prepară frittata cu legume la cuptor. Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de fitness, a oferit o rețetă delicioasă, care se prepară cu legume pe care sigur le ai deja în bucătărie.
„O idee de mic dejun sățios și super gustos – Frittata la cuptor cu legume
Mic-dejun sățios și super gustos! Preparare: se taie fâșii 300 grame de amestec ardei gras, dovlecel, ciuperci, ceapa și se înăbușă în tigaie cu o lingură de ulei. Se pune amestecul în vas de sticlă, se bat spumă 2 oua cu mărar și pătrunjel și se toarnă peste legume. Se presară cu 50 g telemea light sau brânza de capră și se coace în cuptor până se încheagă ouăle.
*rezultă 2 porții din rețeta de mai sus.”, este rețeta de mic dejun a lui Cori Grămescu.
O altă idee de rețetă à la Cori Grămescu
La prânz sau cină, poți prepara Piept de pui cu rozmarin și legume de vară.
Într-o tavă tapetată cu hârtie pergament se taie la grosime de 2 degete zucchini, dovlecei, vinete, ardei, ceapă, și se adaugă roșii cherry întregi. Se condimentează cu sare grunjoasă, piper, paprika și puțin usturoi granulat și se sprayaza 3 pufuri de ulei de măsline peste legume. Pieptul de pui tăiat sferturi se marinează cu 3 ore înainte într-o marinată făcută la blender care conține 10 linguri de apă, sare de mare, ace de rozmarin proaspăt, un cățel de usturoi, o lingură de reducție de oțet balsamic și piper alb. Se gătește la cuptorul încins în prealabil la 180 de grade vreme de 15 minute, pe hârtie pergament. Porția înseamnă un sfert de piept de pui cu 10 linguri de legume la cuptor.
Nutriționistul Cori Grămescu demontează mitul conform căruia mâncarea sănătoasă este și una scumpă. Cheia unei alimentații sănătoase, inclusiv a slăbirii constă în primul rând în consumul de ingrediente naturale, neprocesate, generice.
„O dieta corectă trebuie să fie sustenabilă și să includă toate grupele alimentare, fără să restricționeze major aportul alimentar zilnic. Este foarte important să consumăm minim 600 g de legume pe zi, la fel cum este esențial să mâncăm la fiecare masă proteine de bună calitate, în cantitate moderată. Însă nu trebuie să cădem în capcana ‘alimentelor minune’ scumpe care pot fi cu ușurință înlocuite cu alimente locale mult mai ieftine și la fel de benefice organismului. De exemplu, oricând broccoli-ul poate fi înlocuit cu conopida sau varza, zucchini cu dovlecei, mango cu piersici, sau tonul cu palamida, un peste care creste în Marea Neagră și care are tot la fel de multe proteine ca tonul de cea mai bună calitate, explică nutriționistul și fondatorul platformei de diete yummdiet.com Cori Grămescu.