Economic Lifestyle

Metoda educației financiare pentru români, recomandată de BNR

Metoda educației financiare pentru români, recomandată de BNR
bnr.ro

După ce nivelul inflației a început să “sape” cât mai adânc  în buzunarele românilor,  reprezentanții BNR au început și ei să dea niște sfaturi care sunt foarte greu de catalogat: haz de necaz  sau bătaie de joc?

Una dintre recomandările Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, în urmă cu ceva timp, a fost să mai bem și câte un ceai de tei, arhicunoscut ca fiind un ceai calmant.

Ce alte soluții văd reprezentanții BNR pentru români în condițiile unei inflații în permanentă creștere?

Însă, șirul “bunelor” sfaturi din partea reprezentanților BNR în astfel de vremuri pe care le trăim, continua să vină.

Astfel, un consilier al guvernatorului BNR, respectiv Cristian Păunescu, a făcut un live pe Youtube în care a trecut în revistă cam toate acțiunile pe care un om le-ar putea adopta ca să își salveze economiile de inflație. Dar, partea proastă este că același consilier a demonstrat inutilitatea acestor demersuri, astfel că s-a ajuns la concluzia că orice am încerca, n-avem ce face, fiindcă inflația o să ne toace banii, citează infofinanciar.ro

Referitor la cele menționate anterior, consilierul BNR a declarat:  „În clipe de inflație, cum este acum, ce face un cetățean avizat? Caută să-și protejeze economiile. Cum? La o inflație de 14%, la bancă îți dă 3%, deci 10% pierzi”.

Concluzia? …..Nu prea avem ce face !

În continuare, Păunescu reamintește că Ministerul Finanțelor, acum câteva zile, a lansat emisiunea de titluri Fidelis:

„Pentru un an îți dă 7,2%. Inflația e 14%. La 3 ani îți dă 7,8%. Nu știi care va fi inflația. Ai avantajul că e total garantată de stat această emisiune și nici nu plătești impozit pe profitul pe care-l încasezi”.

Dar, nici acestea nu ajută!

“Ce poți să mai faci?”, se întreabă tot el. „Să joci la Bursa de Valori cu riscurile aferente jocului de bursă”. Analizând declarația, înțelegem că nici aceasta nu este o soluție recomandată, întrucât vom pierde mai mult dacă vom risca.

Ce posibilități mai sunt?

„Să cumperi aur. Aur pe care băncile comerciale îl cumpără și ele din Elveția și îți vând lingouri de 100 de grame. Ce faci cu ele? Le ții în speranța că se va liniști viața, aurul va avea alt preț. Toți în momentele astea ați văzut că prețul aurului crește, însă unde ții longourile de aur? Acasă e puțin probabil. Intră atâția sosiți din penitenciare care fac controale. Unde să-l duci? Să-l ascunzi în pământ să te vadă vecinii? Atunci banca îți propune: Ai cumpărat lingourile, le ții tot la mine. Îți fac casetă de valori. Când te uiți la prețul lunar, vezi că aproape ți se termină câștigul pe care-l estimai”. Deci, nici cu aurul nu te pui la adăpost. Atunci, ce mai rămâne?

“Unii cu pregătire artistică superioară fac investiții în bunuri de artă. Văd care e cotația artiștilor. De exemplu, dacă-l cumpărai pe Ghenea (consilierul a vrut să spună Adrian Ghenie, dar gândul îi zburase la Mădălina Ghenea, o piesă de piesă) la început, dădeai lovitura. Acum vinde cu 50 de milioane o piesă”.

O altă variantă ar mai fi aceea de a cumpăra terenuri sau case, dar soluția aceasta este pentru românii cu posibiliăți finaniciare mari, adică pentru cei bogați.

Ca o glumă cam nesărată , ce-i drept, consilierul a mai adăugat:

  • “Cea mai bună e să o dai în consum. 80% bei, mănânci și ce-o fi, o fi, vom vedea, dar ai măcar speranțe”
  • “Cumperi valută, dar ați văzut că le-a dat BNR o lovitură. Toți se bucurau că vor sări dolarul și euro la peste 5 – 5,5. Când colo, Banca a coborâ,t și a reușit. Vă dați seama ce înseamnă prăbușirea cursului de schimb în condițiile măririi exagerate a prețului la electricitate, a combustibililor? Dacă și cursul se duce, atunci țăranii în piață ați văzut ce spun: „Domnule, a crescut euro”. Nu are o legătură directă, dar au deja explicații”.

Și în acest context, întrebarea este : Astfel de sfaturi/ soluții așteptăm noi, românii, de la specialiștii Băncii Naționale a României ?