Actual

Mesajul lui Marcel Vela pentru romani: Paștele Catolic și Floriile Ortodoxe ne găsesc într-o situație dificilă

Mesajul lui Marcel Vela pentru romani! Ministrul Afacerilor de Interne a transmis un mesaj cu ocazia Pastelui Catolic si Floriilor Ortodoxe.

„Iata ce a transmis Ministrul Afacerilor Interne in zi de Sarbatoare:

Dragi români,

Mă adresez, anul acesta, deopotrivă creștinilor ortodocși și celor catolici, într-unul dintre momentele de înaltă trăire spirituală, în speranța că ați înțeles că iubirea aproapelui înseamnă să ne bucurăm de aceste sărbători solidari, în liniștea noastră.

Paștele Catolic și Floriile Ortodoxe ne găsesc într-o situație dificilă, pe care ne dorim cu toții să o depășim cât mai repede.

Trebuie să înțelegem că distanțarea socială, rămânerea în casă cât mai mult timp ne vor ajuta să ne reluăm, cât mai curând, obiceiurile de zi cu zi.

Este greu pentru toată lumea dar, făcând acest lucru, o să-i putem revedea pe cei dragi sănătoși, pentru a-i îmbrățișa.
Vreau să le mulțumesc celor din linia întâi – personal medical, polițiști, militari și tuturor celor luptă împotriva acestui virus, inclusiv românilor care au înțeles să respecte cu strictețe regulile impuse.

Sunt convins că fiecare român, indiferent că este catolic, ortodox sau de altă confesiune creștină, va găsi în sufletul său, în aceste zile, calea de comunicare cu Hristos!

Sacrificiul nostru, al tuturor, nu va fi zadarnic, vom ieși la lumină, vom izbândi!

La mulți ani cu sănătate tuturor celor care își sărbătoresc astăzi ziua numelui!

Sărbători pline de lumină și armonie!”, este mesajul lui Marcel Vela pentru romani.