Mesajul lui Călin Popescu-Tăriceanu de 1 Decembrie. Liderul ALDE a scris pe pagina sa de socializare câteva rânduri de Ziua Națională a României.
„Stăm închiși în casă și ne gândim că, pentru prima dată după decembrie 1989, democrația chiar ne este pusă în pericol! Și am trecut și prin «IMGB face ordine», și prin mineriade, și prin regimul Băsescu. Dar atunci parcă mai scânteia speranța!”, a transmis Tăriceanu, pe Facebook, de 1 Decembrie.
Mesaj pentru Klaus Iohannis
„Ce credeți că va urma dacă domnul Iohannis va avea »Parlamentul lui, Guvernul lui, procurorii lui, judecătorii lui, CCR-ul lui, serviciile lui»? Cât timp credeți că va dura până când se va instala Președinte pe viață (sau pe încă 10 ani, totuna!)?”, a continuat politicianul. „Cât timp credeți că va dura până când va schimba legile ca să poată dirija politic Justiția și să se poată răfui cu puținii oponenți? Nu pare un tip iertător, nu?”.
Se trăiește și în dictatură
„Știu, se trăiește și într-o dictatură! Unii dintre noi au trăit-o înainte de 1989 și am văzut că viața a mers înainte. O să meargă și acum, dar ce păcat de Revoluție, ce păcat de tinerii care au murit la Inter, ce păcat de atâta chin și sacrificiu!”, a mai scris Călin Popescu-Tăriceanu. „Eu nu abandonez lupta pentru drepturi și libertăți pentru că nu am luptat 30 de ani ca să mă dau bătut acum când e mai greu ca niciodată! Și cine vrea să mi se alăture… știe unde să mă găsească! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”.