Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis tradiționalul mesaj de Crăciun în format video. În acest an, Patriarhul României amintește că Pruncul Iisus este „bucuria pașnică izvorâtă din iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu” și ne cheamă și pe noi la iubire smerită și milostivă față de semeni, transmite agenția de presă a Patriarhiei Române, Basilica.
Mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel: Cel Atotputernic s-a făcut copil smerit. Puterea lui este acum inocența
Mesajul integral de Crăciun (2022) și Anul Nou (2023) al Preafericitului Părinte Patriarhului Daniel
Nașterea Domnului Iisus Hristos sau venirea lui Mesia/Hristos a fost prezisă de profeții biblici cu multe secole înainte.
Profetul Isaia (7, 14) a prezis cu șapte sute de ani înainte că Hristos Se va naște dintr-o fecioară și va fi numit „Emanuel” sau „Dumnezeu este cu noi”. Deci, Mesia este în același timp Dumnezeu adevărat și om adevărat.
Iar Profetul Miheia (5, 1) a prezis tot cu șapte sute de ani înainte că Mesia Se va naște în Betleemul Iudeii, iar obârșia lui este „în zilele veșniciei”, adică el este o Persoană divină eternă Care S-a făcut om.
Pregătirea omenirii pentru venirea lui Hristos a fost îndelungată – nenumărate generații de la Adam până la Avraam și 42 de generații de la Avraam până la Hristos (aproape 2000 de ani). De ce? deoarece era necesară conștientizarea că lumea bolnavă de păcatul neascultării omului față de Dumnezeu are nevoie de un Vindecător, iar oamenii muritori au nevoie de un Biruitor al morții prin înviere.
Sărbătoarea Nașterii Domnului ne arată mai întâi că iubirea atotputernică și veșnică a lui Hristos este, totodată, iubire smerită și milostivă.
Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut și necuprins, Împăratul slavei, Care conduce întreg Universul, Se face Copil mic în pântecele Fecioarei Maria, Se naște într-o peșteră săracă și este culcat într-o iesle.
Cel atotputernic S-a făcut Copil smerit și plăpând, total dependent de iubirea și grija celor din jurul Său. Puterea Lui este acum inocența sau nevinovăția Lui.
Totuși, îngerii din ceruri Îi aduc cântări de laudă ca unui Stăpân, iar Magii de la Răsărit Îi aduc daruri ca unui Împărat. Astfel, Dumnezeu-Copilul sau Pruncul Iisus este bucuria îngerilor și a oamenilor, bucuria pașnică izvorâtă din iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă pe toți să arătăm în jurul nostru, prin cuvinte și fapte, prin colinde și daruri, iubire smerită și milostivă, pentru a aduce în sufletele și în casele oamenilor bucurie și pace, spre slava lui Dumnezeu și fericirea poporului.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou – 2023 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor doriri de sănătate și fericire, pace și bucurie, dimpreună cu urarea: La mulți ani!
† Daniel
Patriarhul României