Ungaria nu va permite să fie atrasă într-o capcană și târâtă în conflictul armat din Ucraina, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban, luând cuvântul, duminică, în legătură cu sărbătorirea Zilelor Culturii Ungare în orașul Szatmárcseke, unde în urmă cu 200 de ani poetul Ferenc Kölcsey a scris textul imnului național.
Viktor Orban mesaj tranșant! ”Ungaria nu cedează presiunilor altor state. Nu se lasă târâtă în conflictul armat din Ucraina”
Ungaria nu se va lăsa prinsă în conflictul armat din Ucraina, a declarat duminică premierul ungar Viktor Orban. El a promis că Ungaria nu va ceda presiunii altor țări și nu își va schimba poziția față de conflictul ucrainean.
„Nu ne vom lăsa atrași în vârtejul războiului din ce în ce mai sângeros și vrem încetarea focului, negocieri și pace în Ucraina” – a spus șeful Guvernului ungar, al cărui discurs a fost transmis pe postul de televiziune M1.
Viktor Orbán a dat asigurări că Ungaria nu va ceda presiunilor din partea altor state și nu își va schimba poziția față de conflictul ucrainean.
„Vocile sirenelor care ne ispitesc să „trecem de partea dreaptă a istoriei” nu vor putea să ne prindă în capcană. Trebuie să rămânem pe partea ungară a istoriei chiar și în cele mai dificile și complicate situații”, a subliniat Orbán, informează TASS, potrivit Rador.
Ungaria s-a declarat împotriva sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei
După izbucnirea conflictului din Ucraina, guvernul Ungariei și-a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei și a condamnat acțiunile Rusiei.
Cu toate acestea, Budapesta a refuzat să aprovizioneze Kievul cu arme. Mai mult, Ungaria s-a declarat împotriva sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, susținând că acestea nu vor ajuta la rezolvarea situației din Ucraina, ci doar ar dăuna economiei Europei.
Această poziție a provocat nemulțumiri vădite la Washington, Bruxelles și în multe capitale ale UE.