Social

Mesaj pentru cei care nu cred în știință. Mircea Badea: Asta spune şi Darwin – scapă cine poate

Mesaj pentru cei care nu cred în știință. Mircea Badea: Asta spune şi Darwin – scapă cine poate

Mesaj pentru cei care nu cred în știință. Mircea Badea, prezentator TV al Antenei 3, a vorbit aseară despre legile lui Darwin, dar și despre cum i-a salvat viața medicina modernă.

„În cele din urmă, pare că pe planetă, din multe puncte de vedere, teza va fi scapă cine poate. Aici pe cocioc inclusiv. În străinezia, din punct de vedere al crizei sanitare, să zicem că lucrurile s-au rezolvat în mare parte. În România nu, deci aici cu atât mai mult se va aplica legea lui Darwin. Apropo că tot zic de Darwin, mă întreabă lumea de ce i-am înnebunit cu Darwin ăsta. Dom’le, eu mă refer inclusiv la cei care zic că omul are de la Dumnezeu un sistem imunitar care se poate lupta cu orice, să avem încredere în natură, să terminăm cu chimia, cu prostiile astea, că natura oferă toate răspunsurile. Păi Darwin exact asta a spus, a vorbit despre selecţia naturală, când natura decide”, a spus Mircea Badea.

„Am fost în comă când am fost mic”

„Dacă nu era medicina modernă, cei mai mulţi dintre noi nu am fi fost pe planetă. De exemplu, eu. Eu nu aş fi fost pe planetă dacă nu era medicina modernă. Când am fost mic, am fost în comă, am fost bolnav. Am avut nişte probleme mari de tot.

Asta zice Darwin, selecţie naturală. E cu natura, să avem încredere în natură. Cu siguranţă, natura îşi va face treaba. Pe ea chiar putem conta! Absolut, natura zice ‘tu da, tu nu’. De altfel, şi când eram mici şi jucam fotbal, dacă se lovea mingea de ceva şi intra în poartă asta şi ziceam, că dom’le natura… Exact aşa!”, a concluzionat Badea la emisiunea În Gura Presei.

Mircea Badea, demascat

În emisiunea de miercuri seară, Mircea Badea a relatat o întâmplare amuzantă din parc.

„Apropo, mă demască populația vigilentă, mă demască românii pe care nu îi păcălești ușor. Sunt foarte tari, foarte tari! Mă plimbam prin parc, în sensul că pur și simplu mergeam din punctul A în punctul B. Mergeam prin parc ca un om. Nu alergam, nu săream, mergeam. Și vine o doamnă, care părea în pragul pensiei, și îmi sare în față. Foarte agilă. Și zice: Aha! Deci, faci sport! Și pleacă mai departe. Asta pentru că am spus eu acum câteva emisiuni că nu mai fac… adică ce sport?! Deci, m-a demascat! Mergi prin parc? Faci sport! M-a demascat! Sunt atât de ușor de demascat de către românii vigilenți și ageri, încât n-am… Îi susțin și am încredere!”, a spus Mircea Badea.