Anul 2020 este unul dintre cei mai triști pentru poporul român, în contextul pandemiei de coronavirus.
Din cauza restricțiilor generate de numărul mare de îmbolnăviri cu acest virus mortal, manifestațiile care trebuiau să aibă loc în Ziua Națională a României, au fost sistate.
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale
„Această unitate care s-a realizat la sfârşitul Primului Război Mondial nu a fost o întâmplare, nici un simplu eveniment cauzat de Războiul I Mondial, ci, în primul rând, această unire s-a realizat pentru că a fost pregătită spiritual şi jertfelnic, prin multe jertfe, de-a lungul veacurilor, iar conjunctura numită sfârşitul Războiul I Mondial a fost doar unul dintre factorii care au contribuit la această realizare a unităţii noastre naţionale româneşti.
Astăzi suntem oarecum trişti, fiindcă nu putem să manifestăm toată bucuria noastră privind unitatea românească din cauza pandemiei.
Această încercare, pandemia COVID-19, ne cheamă la smerenie, dar în acelaşi timp şi la speranţă pentru că, dacă boala aceasta ne arată că viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care noi trebuie să le păstrăm, să le cultivăm, să le îngrijim, atunci vom primi ajutorul lui şi vom avea mai tare credinţa în puterea vindecătoare a lui Hristos, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, şi mai tare credinţa în nemurirea sufletului şi în învierea cea de obşte”, a spus Patriarhul la finalul slujbei oficiată la Catedrala Patriarhală.
Cum a decurs ceremonia de la Arcul de Triumf
Mobilizare de forțe, marți, cu ocazia manifestărilor de Ziua Națională de la Arcul de Triumf. Fără parada militară, ceremonia a fost una foarte scurtă. La orele 11:02, președintele și-a făcua apariția la Arcul de Triumf, unde a mers de a salutat militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul și reprezentanții fanfarei militare.
După intonarea imnului de stat, președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori, după care s-a ținut un moment de reculegere în memoria ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă. Ulterior, președintele României a ținut un discurs de câteva minute, toată manifestația durând circa 30 de minute.