Mesaj apocaliptic. „Nu este adevărat că războiul e pe sfârșite, războiul abia începe”. Savatie Baștovoi, teolog și scriitor, este de părere că „niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului potir”.
Savatie Baștovoi îi îndeamnă pe credincioși să aibă răbdare și încredere în Patriarh și în Sinod. Acesta este de părere că „războiul abia începe”.
„Dragii mei,
Lucrurile sînt mult mai serioase decît par. Biserica și statul s-au lovit la nivel instituțional, adică la nivel de cancelarii și coridoare. Dacă vreți cu adevărat să avem biserica așa cum am moștenit-o, lăsați feisbucăreala și faceți corp comun cu Patriarhul și Sinodul în lupta pentru Liturghie.
Presiunea este foarte mare și brutală, iar lumea este proastă. Aveți răbdare și înțelepciune.
Nu rupeți cămașa pe voi ca Petru, strigînd: „Doamne, dacă toți Te vor părăsi, eu nu!”
Uniți-vă într-un corp comun mare și greu ca o piatră de care se vor sfărîma toți cei care ne lovesc.
Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului potir. Pînă acum Biserica era văzută de statele ateiste doar ca o mare adunare de oameni cu aceleași idei, dar acum cineva acolo „sus” a înțeles că Biserica este Hristos și că Hristos este în Potir.
Aveți răbdare și dragoste. Lupta noastră nu este împotriva trupurilor acestor trecătoare, ci împotriva duhurilor răutății care sînt în văzduhuri și care le insuflă unor conducători atei ideile prin care să ne risipească. Fiți tari și smeriți.
Nu este adevărat că războiul e pe sfârșite, războiul abia începe.
Ce ați văzut pînă acum a fost doar alinierea taberelor de luptă.
Așteptați-vă rîndul, toți veți fi chemați, fiecare în slujirea în care se află: arcași la arcași, călăreți la călăreți, pedestrași la pedestrași.
Iubiți-vă unii pe alții, primiți sfaturile și învățătura în duhul smereniei și al blîndeții, căci celor smeriți Dumnezeu le dă har, iar celor mîndri le stă împotrivă.
Hristos a înviat!”, a fost mesajul lui Savatie Baștovoi.