Luni, 4 iulie 2022, un expert ONU a declarat că numărul mercenarilor străini din Libia a scăzut, această evoluţie fiind cauzată parţial de războiul din Ucraina.
Care a fost declarația lui Chaloka Beyani
„A fost găsită o piaţă în altă parte”, a declarat luni, 04 iulie 2022, Chaloka Beyani.
În acest sens, expertul legal zambiano-britanic adună dovezi privind încălcări ale drepturilor în Libia, în cadrul unui grup de experţi care lucrează pentru Consiliul ONU pentru drepturile omului, citează digi24.ro.
De asemenea, conform lui Chaloka Beyani, numărul mercenarilor grupului rus Wagner a scăzut. Firma privată de securitate este considerată armata din umbră a preşedintelui rus Vladimir Putin, care a negat că ar avea vreo legătură cu aceasta.
Moscova a fost cel mai probabil forţată să orienteze în principal personalul de la Wagner către invadarea Ucrainei, în detrimentul operaţiunilor din Africa şi Siria, conform informaţiilor serviciilor speciale britanice.
Cu toate acestea, nu toţi combatanţii străini s-au retras din Libia, se menţionează în raportul prezentat de Chaloka Beyani şi de echipa sa.
Care este punctul de vedere al Organizației Națiunilor Unite
De asemenea, experţii Organizației Națiunilor Unite (ONU), susțin că mercenarii prelungesc conflictul din ţară şi este posibil să fi încălcat regulile internaţionale de a-i proteja pe civili.
Câteva informații despre războiul din Libia
Începând cu anul 2011, când dictatorul Muammar al-Gaddafi a fost răsturnat de la putere, Libia se află în haos.
Războiul Civil Libian din 2011 a fost un conflict între revoluționarii libieni și Marea Jamahiriye Arabă Socialistă Populară Libiană. A început ca o serie de proteste și confruntări care au avut loc în statul nord-african împotriva lui Muammar Gaddafi, conducătorul Libiei timp de 42 de ani.
Totodată, mai multe miliţii luptă pentru putere şi influenţă şi în ultimii ani şi alte ţări s-au implicat în conflict, inclusiv Rusia şi Turcia.
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat că până la sfârşitul anului 2020 existau în jur de 20.000 de combatanţi străini şi mercenari în Libia, potrivit sursei citate.