În plină epidemie, Meghan și Harry au lansat ultimul lor mesaj ca membri ai Casei Regale. Anunțul postat pe contul oficial de Instagram „Sussex Royal” arată cât de afectați sunt de situația de criză ce a paralizat toată planeta.
Meghan și Harry, ultimul MESAJ: „Lumea pare în acest moment foarte fragilă”
„Aşa cum simţim toţi, lumea pare în acest moment foarte fragilă. Dar suntem încrezători că oricine are potenţialul şi ocazia de a contribui – aşa cum vedem pe glob, în familiile noastre, în comunităţile noatre şi în rândul celor din prima linie -, împreună ne putem sprijini pentru a ne da seama de plenitudinea acestei promisiuni.
„Ne putem găsi rolul pe care trebuie să-l jucăm în această schimbare global”
Cele mai importante acum sunt sănătatea şi starea de bine ale tuturor de pe glob şi să găsim soluţii pentru multele probleme care au apărut în urma acestei pandemii. Deoarece toţi ne putem găsi rolul pe care trebuie să-l jucăm în această schimbare globală şi în modificarea obiceiurilor, ne concentrăm în acest nou capitol în a înţelege cum putem contribui cel mai bine.
Deşi poate nu o să ne mai vedeţi aici, munca va continua. Mulţumim comunităţii – pentru sprijin, inspiraţie şi angajamentul pentru binele din lume, Abia aşteptăm să ne reconectăm cu voi, Aţi fost grozavi. Până atunci, vă rog, aveţi grijă de voi şi unul de celălalt”, se arată în mesajul transmis de, semnat simplu „Harry şi Meghan”, potrivit capital.ro