Virgil Musta a declarat că în a treia săptămână după prima doză de vaccin, anticorpii ajung la un nivel suficient de mare de protecție. Medicul a mai precizat că persoanele care s-au confruntat cu forme severe ale bolii fac imunitate mai bună decât persoanele care au avut formele ușoare.
”Avem deja studiul făcut pe 200 de persoane care arată că toți medicii și personalul medical care s-au vaccinat, cu excepția unei singure persoane, au făcut titru de anticorpi protectori. Mai mult de jumătate au titru înalt protector. Titrul protector capătă o valoare bună de abia după a doua doză de vaccin”, a spus medicul, la Digi24.
Medicul mai spune că între prima și a doua doză de vaccin nivelul de protecție depinde de perioada care a trecut de la prima doză.
„Așa se explică și situația în care facem boala după prima doză, pentru că noi începem să facem anticorpi de abia de la a doua săptămână și studiul nostru a arătat că ajungem la un titru protector în 40% din cazuri la a treia săptămână după prima doză”, a spus Virgil Musta.
Nivelul de anticorpi a fost în jur de 100, până la 200 după prima doză
Virgil Musta a mai precizat că nivelul de anticorpi a fost în jur de 100, până la 200 după prima doză, fiind un nivel considerat de medici „posibil de protecție”, iar după a doua doză însă, 60% din personal a făcut peste 400 de unități și un număr mai mic de personal a rămas la un titru cuprins între 200 și 400.
Studiul a arătat că nu toți cei care au trecut prin boală au făcut anticorpi.
Medicul a spus că persoanele care s-au confruntat cu forme severe ale bolii fac imunitate mai bună decât persoanele care au avut formele ușoare.
„Am avut persoane care aveau boala dovedită, forme ușoare și care am constatat că nu au făcut anticorpi. Se pare că formele severe fac imunitate mai bună decât formele ușoare”, a spus medicul.
Medicul a explicat că în general, după două – trei luni încep să scadă anticorăii care apar după boală.
Majoritatea persoanelor nu face anticorpi împotriva Spike-ului viral, ci de alt tip: „Sunt niște markeri de fapt care arată că au trecut prin infecție, dar anticorpii nu sunt și cei care te protejează. Există riscul să credem că suntem protejați și să nu avem, de fapt, suficienți anticorpi protectori”, a spus medicul Virgil Musta, informează Antena 3.