Social

Medicul internat la Psihiatrie după ce a anunțat „variola maimuței”: „Diagnosticul pus de 2 medici -Tulburări legate de Serviciu”

medic

Medicul infecţionist Radu Agrosoaie, de la Spitalul Municipal Rădăuţi, care a produs isterie propagând o informație falsă, cum că avem primul caz de variolă a maimuţei în România, a fost dus cu ambulanţa la Institutul de Psihiatrie din Iaşi. Ajuns acasă după ce a fost evaluat medical, acesta a anunțat că a depus plângere penală la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Rădăuți, DNA, DIICOT.

Cum a fost internat la Psihiatrie medicul care a anunțat „variola maimuței” la noi în țară

Medicul Radu Agrosoaie a anunţat, săptămâna trecută, pe pagina sa de Facebook că în spitalul de la Rădăuţi ar fi apărut primul caz de variolă a maimuţei:

”Suspiciune de VARIOLĂ. Spitalul Rădăuţi secţia boli infecţioase. Primul caz în România. Izolăm, tratăm. Am anunţat Ministrul Sănătăţii”.

Atunci au apărut primele discuții violente și, spune managerul spitalului, un comportament deviant al medicului infecţionist Radu Agrosoaie. A agresat o pacientă și două asistente, apoi s-a suit în mașina de gunoi.

„Este un medic problemă de ani buni. Dimineaţă (n. luni) a bruscat o pacientă şi două asistente medicale, apoi s-a urcat în cabina unei maşini de salubritate. Era extrem de agitat, am chemat Poliţia. A fost izolat în secţia de Psihiatrie, apoi a fost transportat cu ambulanţa la Institutul de Psihiatrie din Iaşi, fiind escortat şi de o maşină a Poliţiei. Mâine (marţi – n.r.) se va întruni Consiliul Etic al spitalului, apoi se va pronunţa şi Comisia de Disciplină. Poliţia va investiga cazul, de asemenea a fost informat şi Colegiul Medicilor”, a afirmat zilele trecute managerul spitalului din Rădăuţi, Dan Vatră, pentru News.ro.

Ministerul Sănătăţii a transmis că a investigat cazul pacientei şi că aceasta ar avea varicelă, nu variola maimuţei.

Medicul infecţionist Radu Agrosoaie, reacție după ce a fost internat la Institutul de Psihiatrie din Iași

La câteva zile după ce a fost internat la spital și supus unor investigații, medicul a revenit cu o postare pe pagina personală de Facebook, aduce acuzații, explică ce s-a întâmplat și ce evaluare i s-a făcut la Psihiatrie. Precizăm că textul este așa cum a apărut pe pagina medicului.

„Medicina este o profesie liberală.

Medicul de gardă este SUVERAN în deciziile sale, mai ales în fața unei alerte internaționale.

La Scoala 13 din Botosani, se selectau copiii cei mai buni la învățătură din I-IV si se forma o clasa a VIII a E.

Din acea clasa provine si mult mediatizatul caz al medicului DUS CU CAPUL, vorba domnului Profesor Adrian STREINU CERCEL.

Normal, ca după 23 de ani de școală, 7 de doctorat, încă 3 competențe printre care una de management de spital ca …NU esti prea sănătos, în vremea in care HANGIUL devine manager de Spital, NUMIT.

Însă, sa SECHESTREZI un medic cum aducând 2 masini de politie, una cu geamuri fumurii sa se deplasa în spatele tău 3 polițiști și sa încatuseze un MEDIC sau …sa încerce să îi rupă coloana sau un organ vital prin presiune crescuta intraabdominala apoi sa il duci într-o cameră de forță sa ii iei telefonul mobil, fără apă, fără mâncare, noroc ca am apucat sa urc in Masina Servicii Comunale Rădăuți SA, cărora le multumesc pentru răbdare. Astăzi dacă NU era mașina de gunoi NU cred ca mai scriam ceva.

La Scoala 13 am invatat respectul pentru LEGE, ISTORIE și RESPECTUL pentru profesori.

Unde e respectul pentru un OM, tu STAT roman care a dorit atat: ca Un caz suspect sa STEA izolat într-o aripă TAMPON NU in secția de boli infecțioase cu alți bolnavi.

Domnule Președinte, dacă dumneavoastra ati fi fost internat in Spital ati fi acceptat să fiți tratat de un medic alături de un pacient cu erupție generalizată purpurica in plină alertă internațională?

Cu siguranta NU e EPIDEMIOLOGICALLY correct.

Închei cu parerea medicilor de la Socola: un limbaj ELEVAT si ..diagnosticul pus de 2 medici din Spital Universitar – Tulburări legate de Serviciu.

IN SECTIE nu a fost nici o agresiune determinata de către mine. Eu am încercat să protez bolnavii. Da, poate ca medicului șef de secție care de 7 ani se simte agresat de realizarile profesionale, de noutăți si de dorința mea de a lăsa ceva in urma( am insistat sa reparam o fatada plină de mucegai, secția sa aiba lift, sa dotam cu tehnologie, sa aplicăm dieta si produse noi).

Nu pot accepta jumătățile de măsură.Asa am invatat in timpul doctoratului. Să fiu atent, implicat pentru bolnav, sa incercam. Mama mea a murit de septicemie. Un medic a spus că e hepatită, altul cancer, altul colecistita…

Luni in 23, a reușit ca Infectionistul ZBURATOR, sa fie promovat din nou.

Am realizat plângere PENALA la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Rădăuți, DNA, DIICOT”, a precizat medicul într-o postare pe Facebook.

Faptele pentru care a fost acuzat în trecut

Managerul spitalului din Rădăuți, Dan Vatră, a menționat că medicul Agrosoaie este un caz dificil, fiind acuzat în trecut de agresarea unor colege:

„Este un medic problemă de ani buni. Dimineaţă (n. luni) a bruscat o pacientă şi două asistente medicale, apoi s-a urcat în cabina unei maşini de salubritate. Era extrem de agitat, am chemat Poliţia. A fost izolat în secţia de Psihiatrie, apoi a fost transportat cu ambulanţa la Institutul de Psihiatrie din Iaşi, fiind escortat şi de o maşină a Poliţiei. Mâine (marţi – n.r.) se va întruni Consiliul Etic al spitalului, apoi se va pronunţa şi Comisia de Disciplină. Poliţia va investiga cazul, de asemenea a fost informat şi Colegiul Medicilor”, a afirmat managerul spitalului din Rădăuţi, Dan Vatră, pentru News.ro.

Managerul a precizat că în trecut a atras atenţia în Consiliul de Administraţie privind comportamentul acestui medic

„Le-am spus că trebuie să facem ceva şi că trebuie să ne trezim până nu e prea târziu”, a adăugat managerul Dan Vatră.