La un pacient din Dorohoi s-a descoperit o nouă mutație a coronavirusului. Din punct de vedere al contagiozității tulpina este similară cu cea din Marea Britanie. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au spus că pacientul a fost supravegheat la domiciliu și a prezentat o formă ușoară a bolii.
În urma unor analize efectuate de Laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară, din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, cinci pacienți din Botoșani au fost confirmați cu tulpini noi ale virusului. Patru dintre ei au fost diagnosticați cu tulpina britanică a virusului SARS CoV-2, iar un al cincilea cu o tulpină ale cărei origini nu sunt cunoscute, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică.
”Uniunea Europeană solicită să raportăm inclusiv aceste modificări, chiar dacă nu sunt incluse toate modificările prezente în tulpina britanică”, a declarat Mihai Damian, prorector Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava.
”După cum știm, de la începutul pandemiei, a suportat mai multe mutații. Posibil și la noi în țară să fie mai multe mutații ale virusului și cei de la Universitatea din Suceava să ne aducă mai multe detalii.
Pe aspectul PCR prezintă același grafic de amplificare ca și tulpina britanică, cu aspectul contagiozitate foarte mare”, a declarat Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Pacienții au peste 50 de ani
Toate persoanele diagnosticate cu noile tulpini au peste 50 de ani. Trei dintre ele sunt din localitatea Havârna, una din comuna Sulița, iar una din municipiului Dorohoi.
Autoritățile sanitare din Botoșani au anunțat că, în zonele unde au fost identificate mutațiile noului coronavirus vor fi luate măsuri de prevenție suplimentară.
”Pacienții au prezentat o formă ușoară a bolii, au fost în izolare la domiciliu, chiar au trecut de cele 14 zile de la debutul bolii, niciunul nu a fost internat, nu au prezentat forme medii sau severe, doar i-am monitorizat și vom monitoriza în continuare situația în aceste trei localități și dacă va fi necesar vom mai trimite și alte probe la Suceava”, a mai spus Monica Adăscăliței.
În România au fost diagnosticate cu mutația virusului SARS CoV-2, până în prezent, peste 50 de persoane, potrivit Antena 3.