Medicii care se opun vaccinării împotriva COVID, desființați. Conf.dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, și-a spus părerea despre cadrele medicale care refuză să se vaccineze.
„Nu poţi să practici această meserie nobilă fără să crezi cu tărie în beneficiul pe care îl aduce ştiinţa şi tot ce ţine de cercetarea ştiinţifică. Eu sunt absolut convinsă că vaccinul este singura noastră şansă de a ieşi din pandemie. Dacă există vreun medic care nu are această convingere, nu este colegul meu. Eu nu pot crede că există astfel de medici, şi nu vorbesc de cei cu contraindicaţii clare. Din punctul meu de vedere, dacă un medic nu se vaccinează şi îi îndeamnă pe alţii să nu o facă, nu este medic şi nu are ce căuta în această meserie”, a declarat conf.dr. Diana Loreta Păun în cadrul dezbaterii „Valul 4 al pandemiei COVID-19: impact, amenințări, soluții. Dezbatere DCMedia Group”, organizată de DC MEDIA GROUP.
Ministrul interimar al Sănătăţii, mesaj clar: Se poate ajunge la ruperea contractului de muncă
”După cum aţi văzut ieri, ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital UE pentru personalul medical, respectiv pentru personalul din IGSU şi Inspectoratul General de Aviaţie, dar şi pentru angajaţii din laboratoarele medicale. Este o măsură necesară în această perioadă, o măsură care se aplică pe perioada stării de alertă, este un proiect legislativ care va fi introdus în Guvern şi cu care Guvernul se va prezenta în Parlament. Practic, pentru personalul medical sunt trei posibilităţi: dacă sunt vaccinaţi cu schema completă, dacă au trecut prin boală şi sunt sub 180 de zile de la sfârşitul bolii, respectiv dacă se testează cu test rapid antigen sau test PCR.
Legea prevede ca în cazul în care persoana respectivă nu este vaccinată şi nici nu a trecut prin boală, trebuie să prezinte conducătorului unităţii medicale respective aceste teste. Testele se fac pe cheltuiala proprie. Statul pune la dispoziţie gratuit vaccinul, există această posibilitate. Şi vreau să amintesc că 70% din medicii din unităţile sanitare sunt vaccinaţi.
Dacă nu se prezintă aceste teste, va fi suspendat contractul individual de muncă, iar după 30 de zile de la suspendare poate avea loc şi încetarea relaţiilor contractuale. Sancţiuni se aplică şi conducătorului unităţii sanitare în cazul în care nu se respectă prevederile acestei legi”, a declarat Cseke Attila, la scurt timp după ce s-a vaccinat cu doza a treia.